Acasă Administraţie Alte reacții după AGA Colterm amânată. Viceprimarii schimbă contre, Țoancă este nemulțimit...

Alte reacții după AGA Colterm amânată. Viceprimarii schimbă contre, Țoancă este nemulțimit de „inepțiile despre conspirații si boicoturi mondiale” ale conducerii primăriei

DISTRIBUIȚI

Marți, 21 septembrie, o nouă adunare generală a acționarilor (AGA) unei companii din subordinea municipalității Timișorene a fost amânată din lipsă de cvorum. Este vorba despre AGA Colterm, programată pentru ora 17.00, în care ar fi trebuit să fie votată noua componență a consiliului de administrație al companiei, să fie discutate numirea noului director, dar și pregătirile pentru iarnă. Marți, la ora 13.00, primarul Dominic Fritz a convocat, pentru aceeași oră, și o ședință de Consiliu Local, în care ar fi trebuit supusă la vot și procedura prin care au fost găsiți membrii care să facă parte din noul CA. Nici una, nici cealaltă nu s-au mai desfășurat.

Deși numele membrilor au fost înaintate de o comisie externă, PNL și USR PLUS tot nu s-au putut pune de acord în privința împărțelii. Liberalii au ales să nu vină la vot. La fel și consilierii locali ai PSD. Au fost prezenți 12 dintre cei ai USR PLUS și Roxana Iliescu, PRO România. Astfel, nu a fost cvorum, fiind necesare 14 voturi la fiecare punct. Ulterior ședinței, Fritz i-a acuzat în mod special pe liberali, dar și pe social-democrați, de „boicot”, la fel ca în urmă cu o săptămână, în cazul AGA Horticultura, când ar fi trebuit începută procedura de demitere a directorului Andrei Drăgilă. Roxana Iliescu, însă, a amintit că a lipsit și un consilier local al USR PLUS, Cornel Ilca, cu care s-ar fi realizat cvorumul.

Marți seară, au continuat să apară reacții pe rețelele de socializare. Viceprimarul USR PLUS Ruben Lațcău a luat aceeași poziție cu Dominic Fritz, acuzând faptul că Alin Nica, președintele PNL Timiș, vrea să-l pună pe „fostul director economic” al Colterm în CA-ul companiei. Lațcău a fost, însă, mai dur: „Felul său (al lui Nica – n.r.) de a face politică, bazat pe minciună și țepe este ceea ce vedem la politicenii vechi. Nu credeam că PNL se va transforma în PD-L 2009 dar se pare că acolo am ajuns. (…) Sper că PNL să se salveze în ultimul ceas de la dezastrul Nica&Cîțu”.

Viceprimarul liberal Cosmin Tabără, care este și președinte PNL Timișoara, îi dă replică omologului său de la USR PLUS, acuzându-l, la rândul său, pe Lațcău că se implică activ în alegerile interne pentru șefia PNL. „Dacă viceprimarul Ruben Lațcău se exprimă pro Cîțu sau Orban, eu nu o voi face în ceea ce îi privește pe colegii de la USR! Nu mă interesează dacă e Dan Barna sau Dacian Cioloș, nu aceasta este problema timișorenilor acum”, spune Tabără.

Acesta dă asigurări că „subiectul Colterm ne preocupă, pe mine și pe colegii consilieri locali liberali” și că „știm că timișorenii sunt îngrijorați de asigurarea căldurii în perioada de iarnă și vrem să tratăm cu seriozitate tot ce se decide pentru societate, cât și efectele pentru cetățenii abonați la acest serviciu”. Totuși, liberalul mai spune că absența consilierilor locali PNL de la ședința CLT de marți este motivată de convocarea prea din scurt făcută de primar și de faptul că nu a fost făcută o ședință online.

„Consilierii au fost convocați la ora 13, pentru ora 17, timpul scurt fiind cauza pentru mare parte dintre colegii mei liberali care nu au putut să își modifice programul și să participe la ședință. S-a solicitat susținerea ședinței și în format online, lucru care însă nu s-a putut tocmai astăzi!”, spune Tabără.

La final, viceprimarul discută și problema lipsei de comunicare în alianța PNL – USR PLUS. „Cred că aceste atacuri arată faptul că aleșii USR Plus nu pot guverna/administra dacă nu intră într-o polemică, stil practicat de ani de ani și care le-a și adus aceste mandate. Mă interesează ca lucrurile să funcționeze, iar cetățenii au nevoie de soluții, nu de dispute!!! Soluții există și așteptăm să le discutăm față în față, nu să le aflăm din presă. Cum cred eu că ar trebui să se facă lucrurile în alianță? Să se pregătească documentele împreună, apoi să fie prezentate public. Nu să se anunțe prin intermediul facebook deciziile unilaterale! Haideți să comunicăm mai mult între noi atunci când trebuie, haideți să nu ne ascundem doar în spatele mesajelor de pe rețele sociale, haideți să găsim soluții ÎMPREUNĂ! Soluții sunt! Să nu găsim numai explicații pentru eșecuri!”, încheie Cosmin Tabără.

O reacție a avut și Radu Țoancă, consilier local PSD. La fel ca Tabără, și acesta comentează timpul prea scurt dintre convocarea și desfășurarea ședinței. Pe social-democrat pare, însă, să îl deranjeze mai mult „aroganța” celor de la USR PLUS și „conspirațiile și boicoturile” invocate de aceștia.

„Asta se întâmplă atunci când crezi că îți este permis orice! Când ceea ce visezi noaptea se întâmplă ziua! Când nu comunici, din aroganță sau din prostie, cu nimeni și crezi că poți transforma, în numai 4 ore,  27 de oameni (consilierii municipali) în soldăței disciplinați, care votează la comandă! Când nu îți iese, te umpli de ridicol și în public, debitând inepții despre conspirații și boicoturi mondiale, în fapt nefiind vorba decât despre o nevolnicie administrativă severă, care nu a trecut de faza de pubertate”, a scris și Radu Țoancă pe rețelele de socializare.

Comentarii

comentarii