Acasă Eveniment Ambasadorul Republicii Macedonia la București a vizitat Caraș-Severinul

Ambasadorul Republicii Macedonia la București a vizitat Caraș-Severinul

DISTRIBUIȚI

Pande LazarevskiExcelența sa, Pande Lazarevski s-a declarat interesat în primul rând de statuarea unor relații economice între cele două țări
    
Excelenţa sa dr. Pande Lazarevski, ambasadorul Republicii Macedonia la București, a efectuat, marțI, o vizită de lucru în Caraș-Severin, fiind primit de prefectul județului, Silviu Hurduzeu, în cadrul unei întâlniri oficiale la care au mai participat vicepreședintele consiliului județean, Ionesie Gheorghioni, primarul Reșiței, Mihai Stepanescu și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, Petru Buzzi. Pande Lazarevski este ambasador al Republicii Macedoniei în România de la 1 februarie 2013, este, deci, așa cum spunea, un nou-venit în cadrul corpului diplomatic din țara noastră și s-a declarat bucuros că îndeplinește această misiune în România. Excelența sa a spus că este preocupat de relațiile economice, sociale și culturale dintre două țări, cu accent, desigur, pe colaborarea economică și statuarea unor legături între oamenii de afaceri din statul exiugoslav și România. Diplomatul macedonean a vizitat 16 județe din România și acum a sosit rândul Caraș-Severinului, unde, a spus ambasadorul, a fost primit cu multă căldură. Excelența sa se așteaptă ca primul pas spre colaborarea economică să fie făcut între camerele de comerț din cele două țări, în sistemul cooperări de la afacere la afacere, considerat a fi foarte eficient. De asemenea, diplomatul macedonean consideră că relații bune trebuie statuate între universitățile macedonene și cele românești, pe baza cercetării, care va fi tot timpul o provocare. Prefectul județului, Silviu Hurduzeu, a declarat că în urma vizitei de marți se poate spune că s-a creat o prietenie între șeful diplomației macedonene în țara noastră și administrația Caraș-Severinului. Diplomatul străin a fost informat despre oportunitățile Banatului Montan, despre perspectiva unor relații între firme din județ și cele din Macedonia, despre potențialul turistic al zonei. În finalul întâlnirii, Excelența sa Pande Lazarevski a promis că va mai vizita județul, iar agenda domniei sale va cuprinde și măsuri concrete de colaborare.

Comentarii

comentarii