Acasă Economic Ambasadorul SUA în vizită la Fabrica de Nutreţuri Combinate din Vinga a...

Ambasadorul SUA în vizită la Fabrica de Nutreţuri Combinate din Vinga a Smithfield România

889
DISTRIBUIȚI

Ambasadorul Statelor Unite în România E.S. Dl Mark Gitenstein a vizitat săptămâna aceasta Fabrica de Nutreţuri Combinate (FNC) de la Vinga, judeţul Arad, o investiţie greenfield a companiei Smithfield Ferme de 40 milioane de dolari. La finalul vizitei, ambasadorul Gitenstein s-a alăturat echipelor de voluntari Smithfield care desfăşurau pe terenul din faţa FNC Vinga o campania de plantare a 50 copaci, parte a programului companiei de responsabilitate socială şi protecţie a mediului. În cadrul acestei campanii, de la începutul programului şi până în prezent s-au plantat peste 15.000 de copaci în diferite locaţii din judeţele Timiş şi Arad. "Sunt foarte mândru şi impresionat să văd realizarea companiei Smithfield Ferme de la Vinga. Este un exemplu impresionant al expertizei şi tehnologiei americane, implementate de o echipă locală în beneficiul companiei, comunităţii şi fermierilor români. Investiţiile de tipul Smithfield sunt cheia pentru creşterea valorii adăugate din agricultura românescă", a declarat Ambasadorul Gitenstein.
"Smithfield România nu este doar una dintre cele mai mari investiţii străine în ţara noastră, este şi un exemplu de succes al cooperării în domeniul agricol, zootehnic şi alimentar dintre profesioniştii români şi cei americani, cooperare care a dezvoltat o afacere cu respectarea celor mai înalte standarde internaţionale, atât în domeniul siguranţei alimentare şi mediului, cât şi în acela de business", a declarat Bogdan Mihail, Preşedintele Smithfield România. "Smithfield a devenit o parte componentă a comunităţilor unde ne desfăşurăm operaţiunile, preţuind şi sprijinind cultura, tradiţiile şi speranţele locuitorilor din partea de vest a ţării. Vom continua să investim în prosperitatea şi siguranţa economică a acestei regiuni, atât prin programele noastre de sprijinire a fermierilor locali, cât şi prin proiectele noastre de responsabilitate socială şi dezvoltare culturală", a concluzionat Mihail. FNC Vinga este unică în România, ca nivel de echipare şi performanţe tehnice, printre cele mai moderne din Europa şi din lume, tehnologia folosită la realizarea acestui proiect fiind, de asemenea, o premieră pentru Europa – din punct de vedere al realizării construcţiei. Construirea FNC Vinga a început în decembrie 2006, iar 18 luni mai târziu a avut loc inaugurarea fabricii de nutreţuri combinate, una dintre cele mai mari investiţii greenfield din România, care aparţine Smithfield Ferme. Construcţia de la Vinga acoperă 20 de hectare de teren, fiind necesare 350.000 de ore de muncă pentru realizarea proiectului. Fabrica de Nutreţuri Combinate de la Vinga are o capacitate de producţie săptămânală de 8.000 de tone de furaje pentru porci, bazate pe reţete proprii. Investiţiile realizate de Smithfield Foods în România până la sfârşitul anului 2009 se ridică la 600 milioane de dolari, din care 500 milioane pentru SMF Ferme şi 100 de milioane pentru unitatea de procesare.

Comentarii

comentarii