”Pompierii militari orădeni, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al SAJ au intervenit pe Bulevardul Dimitrie Cantemir din municipiu, pentru salvarea victimelor unui accident rutier în care au fost implicate 4 persoane, dintre care trei aflate într-o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), respectiv şoferul unui autoturism”, a transmis ISU Bihor.
Sursa citată a precizat că apelul care sesiza producerea accidentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 10.35, la faţa locului deplasându-se în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de intervenţie, din care una de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu ambulanţa tip C şi autospeciala medicului de urgenţă, respectiv un echipaj al SAJ”.
Cele patru persoane implicate în accident au fost evaluate şi asistate medical la faţa locului, trei dintre acestea (ambulanţierul, asistenta şi pacientul din ambulanţa SAJ), fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.
Comentarii
comentarii