Acasă Actualitate Ambulanța pentru Monumente intervine la Biserica de lemn din Dragomirești

Ambulanța pentru Monumente intervine la Biserica de lemn din Dragomirești

334
DISTRIBUIȚI

Ambulanța pentru Monumente intervine pentru a salva un nou monument al Banatului, care se află într-o  stare avansată de degradare: Biserica de lemn din Dragomirești. Despre Biserica de lemn “Naşterea Domnului” de la Dragomireşti, comuna Ştiuca, aflată la 20 de kilometri de Lugoj, se crede că datează din 1754, deşi există suspiciuni că ea ar fi mai veche. Începuturile acestei biserici, potrivit tradiției locale, trebuie căutate în localitatea Zorlențul Mare, județul Caraș-Severin, aflată în vecinătatea Dragomireștiului, spre sud. Acolo a fost biserica construită, iar ulterior, spre mijlocul secolulul al XVIII-lea a fost vândută satului Dragomirești, unde, așezată pe o mică colină poate fi găsită și în prezent.

Învelitoarea de şindrilă a bisericii, cât şi a micului turn de deasupra pronaosului, se găsesc într-un avansat stadiu de degradare, periclitând starea de conservare a monumentului și a decorului său pictat. “Ambulanţa pentru Monumente Banat” face apel la neobosiţii săi voluntari pentru a salva această frumoasă bisericuţă care aparţine astăzi comunităţii ucrainene. „Parohia ortodoxă ucraineană din Dragomireşti împreună cu Primăria Ştiuca, vor asigura cazarea, masa şi materialele necesare intervenţiei. Intervenţia va avea loc între 5-16 aprilie 2019, iar duminica nu vom lucra. Cei interesaţi să participe, să-şi aducă încălţăminte de lucru, sac de dormit, lanternă, izopren. Acceptăm şi voluntari pentru o perioadă mai limitată de timp”, transmit cei de la Ambulanța pentru Monumente. Proiectul „Ambulanţa pentru Monumente Banat” este un proiect cultural, fiind coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ- PACT, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara. Cei interesaţi să participe la această intervenţie sunt rugaţi să-şi confirme prezenţa la următoarele numere de telefon: stud.arh. Daiana Maciulschi – 0756306007, stud. arh. Mădălina Nica – 0732156597.

Comentarii

comentarii