Acasă Actualitate Ambulanţa pentru Monumente revine la Mausoleul de la Bobda. Se pregătesc intervenţii...

Ambulanţa pentru Monumente revine la Mausoleul de la Bobda. Se pregătesc intervenţii complexe la cupolă şi acoperiş

DISTRIBUIȚI

Echipa de la Ambulanţa pentru Monumente a revenit la Bobda, pentru a monitoriza evoluția degradărilor din iarna asta asupra mausoleului construit în 1860. Planul de anul acesta s-a schimbat, după au constatând că avarierile au crescut foarte mult.

“Dacă la început speram că va trebui să intervenim asupra unui singur acoperiș și asupra turnului, după această vizită am regândit planul și amploarea intervenției. În paralel pregătim și proiectul de restaurare a cupolei pentru anul viitor, fiind de fapt cea mai mare provocare a acestei intervenții, necesitând studii de specialitate, coborârea acesteia la sol și repoziționarea ei odată ce e restaurată”, au transmis cei de  la Ambulanţa pentru Monumente.

Ambulanţa pentru Monumente – al cărei principal susţinător este Alteţa Sa Regală, Prinţul Charles al Marii Britanii, a decis să intervină, pentru punerea în siguranţă a mausoleului şi a început intervenţia de salvare în iunie 2021.

sursa foto Ambulanta pentru Monumente

“Scopul nostru a devenit foarte clar: trebuie salvată cu orice preț și biserica din Bobda. Astfel ajungem la a doua etapă a salvării bisericii romano-catolice, care constă în realizarea celor patru șarpante, perimetrale corpului central. Cea mai avariată dintre acestea este cea de deasupra corului. În cadrul acestei intervenții vom realiza aproape integral șarpantele din lemn, elementele existente fiind atât de degradate încât din păcate nu se va putea păstra foarte mult din materialul istoric. Refacerea șarpantelor, realizarea învelitorii din tablă și a șorțurilor din tablă se vor realiza în schimb după modelul istoric. Pe lângă construirea șarpantelor din lemn, se vor realiza completări ale zidăriei în zonele în care aceasta s-a surpat. Concomitent, pregătim planul și pentru etapa III: punerea în siguranță a cupolei”, mai spun cei de la Ambulanţa pentru Monumente.

Mausoleul de la Bobda (comuna Cenei), aflat la 31 de kilometri de Timişoara, unul dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult romano-catolice din Banat, construit în anul 1860, se dărâmă pe zi ce trece. Monumentul istoric este abandonat şi se degradează cu paşi repezi. După ce turnul din dreapta s-a prăbuşit în urmă cu mai mulţi ani, în ultima perioadă s-a deteriorat şi cupola principală.

Comentarii

comentarii