Acasă Eveniment Ameninţare falsă cu bombă la Aeroportul din Arad

Ameninţare falsă cu bombă la Aeroportul din Arad

DISTRIBUIȚI

La secretariatul Aeroportului Internaţional din Arad a fost făcut, marţi un apel, prin care se cerea anularea tuturor curselor aeriene, ameninţând că în parcare s-ar afla o maşină cu o bombă.
Conducerea Aeroportului din Arad a precizat că, după primirea apelului, lucrătorii Serviciului Român de Informaţii au efectuat verificări în parcările aeroportului. „Apelul a fost făcut la ora 7.25, la secretariat. O voce tânără a cerut să anulăm toate cursele, afirmând că în parcare se află o maşină cu o bombă. S-au făcut verificări la toate maşinile aflate în parcările aeroportului, însă nu s-a descoperit niciuna cu bombă. Activitatea Aeroportului nu a fost perturbată, deoarece în această perioadă nu sunt curse aeriene programate pe aeroport. Ancheta în acest caz continuă pentru a se stabili cine a făcut apelul telefonic“, a declarat Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Internaţional Arad.
Bălăcel a mai menţionat că în parcări se aflau doar autoturismele proprietate personală ale angajaţilor. La ora efectuării apelului, pe pistă nu se afla niciun avion, deoarece singura companie aeriană care opera pe Aeroportul din Arad şi-a anulat, în această lună, toate zborurile, urmând să le reia la data de 1 mai.
 

Comentarii

comentarii