Acasă Administraţie Amenzi date de primărie firmelor care nu au reparat spaţiile publice în...

Amenzi date de primărie firmelor care nu au reparat spaţiile publice în care au avut intervenţii

DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Timişoara avertiza, în urmă cu aproape o lună, firmele care au efectuat lucrări pe domeniul public şi nu l-au refăcut că au termen până la 15 aprilie 2019 să ia măsurile care sunt necesare pentru a repara carosabilul, trotuarele sau zonele verzi afectate.              

În consecinţă, din 16 aprilie 2019 s-au declanşat procedurile de verificare pe teren a locaţiilor în care ar fi trebuit să lucreze la refacere firmele răspunzătoare de spargerea domeniului public.

S-a constatat că în multe locaţii au început lucrările pentru aducerea la starea corespunzătoare a domeniului public, dar mai sunt şi firme care nu s-au conformat şi care au fost amendate.

Astfel, în ultima perioadă s-au dat 7 amenzi, în valoare totală de 17.500 de lei unui număr de 4 firme pentru următoarele locaţii: Parcul Copiilor/Michelangelo, străzile Constantin Stere, Petuniei, Colonel Ion Enescu, J.S. Bach, C. Brediceanu, Olarilor.

Verificările continuă, iar firmele care nu se conformează primesc amenzi în mod repetat, conform reglementărilor legale în vigoare, anunţă Direcţia Generală drumuri, poduri, parcaje şi reţele de utilităţi a PMT.

Comentarii

comentarii