Acasă Eveniment Amenzi de aproape un milion de lei, sâmbătă, în Timiș, pentru nerespectarea...

Amenzi de aproape un milion de lei, sâmbătă, în Timiș, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și părăsirea locațiilor de izolare sau carantinare

DISTRIBUIȚI

Polițiștii și jandarmii din Timiș au continuat, și sâmbătă, 28 martie, controalele la locurile de izolare și carantinare, dar și să verifice declarațiile celor care nu au stat la domiciliu.

În ceea ce privește încălcarea restricțiilor de circulație, polițiștii au dat 511 sancțiuni contravenționale, în valoare de 900.780 de lei, jandarmii de la IJJ Timiș au dat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.700 de lei, iar cei de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara au dat, și ei, 76 sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.600 lei

Tot în cursul zilei de 28 martie, au fost verificate, de Poliție și Poliția Locală, 2352 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, în 1242 de locații. În aceeași zi, și jandarmii au verificat alte 155 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, în 110 locații. Doar polițiștii au depistat trei persoane care nu respectau măsurile impuse, aplicând amenzi de 12.500.

Comentarii

comentarii