Acasă Actualitate Amenzi de peste 23.000 de lei, date de polițiștii locali. cu ajutorul...

Amenzi de peste 23.000 de lei, date de polițiștii locali. cu ajutorul Retim și „Big Brother”

DISTRIBUIȚI

În ultima săptămână, polițiștii locali din Timișoara au continuat să verifice adresele transmise Retim, unde nu există contracte sau nu se colectează selectiv deșeurile. Totodată, aceștia au continuat și verificările cu scopul identificării persoanelor care au abandonat deșeuri și au fost surprinse de camerele de supraveghere video.

Astfel, în perioada 7-14 februarie, au fost aplicate 36 de sancțiuni, dintre care 21, în valoare de 10.500 de lei, pentru lipsa contractelor, iar restul, de 12.900 lei. Cele mai multe probleme au fost constatate pe străzile Izlaz, Bujorilor, Matei Millo, Calea Buziașului, Cluj, Bucovinei, Hebe, Aleea Viilor și Calea Șagului.

Atenționând persoanele fizice, asociațiile de proprietari și reprezentanții societăților comerciale că au obligația să respecte regulile privind gestionarea deșeurilor, polițiștii locali promit că acțiunile de acest fel vor continua și în perioada următoare, până când vor fi verificate toate aspectele semnalate de Retim.

Astfel, Poliția Locală Timișoara reamintește: „Potrivit HCL 371/2007 sancțiunile pentru lipsa contractelor și necolectarea selectivă sunt de la 500 lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2.500 lei pentru persoanele juridice. De asemenea, pentru cei surprinși abandonând deșeuri pe domeniul public, sancțiunile sunt de la 3.000 la 6.000 lei conform Legii 211/2011 modificată”.

Comentarii

comentarii