Acasă Actualitate Amenzi mari pentru firmele care abandonează deșeuri

Amenzi mari pentru firmele care abandonează deșeuri

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au sancționat, în ultimele zile, și societățile comerciale care au contribuit la formarea rampelor clandestine de deșeuri. Verificările au fost făcute în zonele în care cetățenii au semnalat aspectul neigienic, insalubru și inestetic al domeniului public. În toate cazurile s-a luat măsura sancționării cu amenda maximă, 2.500 de lei.

Astfel de cazuri au fost descoperite pe bv. Regele Carol I,unde două firme au fost sancționate după ce reprezentanții acestora au abandonat cantități mari de deșeuri pe domeniul public. Alte două societăți din Complexul Studențesc au primit amenzi deoarece au depozitat deșeuri lângă Căminul 9 din campus, iar două asociații de proprietari de pe Take Ionescu au fost, și ele, sancționate pentru aceeași faptă.

Reprezentanții Poliției Locale Timișoara amintesc: „Sancțiunile pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public, conform HCL 371/2007, sunt între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2500 lei pentru persoanele juridice, iar conform Legii 211/2011, sancțiunile pot ajunge și la persoanele fizice până la 2000 lei. Cetățenii pot semnala în continuare Poliției Locale la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau la email contact@politialoctm.ro situații în care observă alte persoane că aruncă resturi pe domeniul public, urmând a se lua măsurile legale care se impun”.

Comentarii

comentarii