Acasă Eveniment Amenzi pentru murdărirea şoselelor Timişoarei

Amenzi pentru murdărirea şoselelor Timişoarei

DISTRIBUIȚI

camion_mizerie_pe_soseaMiercuri, viceprimarul Sorin Grindeanu a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai tuturor instituţiilor ce ar trebui să pună umărul la salubrizarea Timişoarei. Atunci s-a discutat ce atribuţiuni revin fiecărei instituţii în parte şi s-a trasat un plan de măsuri pentru curăţirea oraşului. Primele rezultate nu s-au lăsat prea mult aşteptate şi, dacă nu reprezintă doar o acţiune solitară, care să ia ochii timişorenilor, pare că direcţia înspre care se îndreaptă igiena oraşului este bună. Miercuri, la întâlnirea cu vicele urbei au participat şi reprezentanţi ai Poliţiei Comunitare Timişoara.

Ieri, agenţii Poliţiei Comunitare au fost sesizaţi telefonic că dintr-un camion aflat în trafic… curge balast. Comunitarii au luat urma autovehiculului de mare tonaj, pe care l-au interceptat pe strada Demetriade.

„Ca urmare a unei sesizări telefonice, poliţiştii comunitari aflaţi în teren s-au deplasat imediat la faţa locului, pe str. Demetriade, unde l-au identificat pe P. Ion, de 36 de ani, cu domiciliul în localitatea timişeană Becicherecu Mic, care se afla la volanul autobasculantei DAF şi din maşina căruia s-a scurs balast pe o porţiune de 15 metri.

După încheierea procesului verbal de contravenţie acesta a declarat că, cel mai probabil, oblonul i s-a deschis în mers şi nu a observat că balastul i-a căzut pe şosea”, spune Daniela Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara. Zilele trecute, poliţiştii comunitari au sancţionat reprezentanţii unei societăţi care făceau lucrări în zona Calea Sever Bocu la un mare centru comercial pentru că au murdărit carosabilul cu pământ.

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local 371/2007, murdărirea căilor publice ca urmare a activităţilor de încărcare – descărcare a mijloacelor de transport, neluarea măsurilor de asigurare a unei rampe de spălare sau de curăţare a roţilor autovehiculelor sau utilajelor de orice fel care părăsesc organizările de şantier şi neluarea măsurilor necesare pentru a preveni murdărirea căilor publice, neasigurarea etanşeizării vehiculelor ce efectuează transportul diferitelor materiale, pentru a preîntâmpina împrăştierea lor în timpul transportului şi murdărirea sau degradarea căilor publice se sancţionează cu amenzi de la 1.000 la 2.500 lei. (Andrei BOGDAN)

Comentarii

comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCascadorie auto pe Podul de Fier
Articolul următorrewtew