Acasă Economic Amenzi record la ITM Timiș: Peste 3,2 milioane de lei pentru munca...

Amenzi record la ITM Timiș: Peste 3,2 milioane de lei pentru munca „la negru” în transportul alternativ

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș a aplicat amenzi în valoare totală de 3.210.300 lei, în urma unei ample acțiuni de control desfășurate între 5 martie și 9 mai 2025, în sectorul transportului alternativ (ridesharing). Potrivit instituției, 3.063 de persoane au fost depistate prestând activități fără forme legale de angajare.

Campania a fost inițiată de inspectorul șef Ileana Mogoșanu și a vizat verificarea modului de implementare a măsurilor dispuse în controalele anterioare. Au fost controlate 61 de societăți, iar în urma neregulilor identificate, ITM a emis 77 de sancțiuni.

Majoritatea amenzilor au fost aplicate pentru muncă nedeclarată, însă inspectorii au constatat și alte abateri, precum: lipsa documentelor necesare controlului sau neprezentarea reprezentantului legal la sediul ITM, inexistența evidenței orelor de lucru, necompletarea registrului de evidență a salariaților.

Controalele au fost sprijinite de date furnizate de Autoritatea Rutieră Română și de companiile de transport alternativ.

Folosirea muncii nedeclarate afectează grav atât bugetul de stat, cât și drepturile fundamentale ale lucrătorilor, care nu beneficiază de asigurări sociale, vechime în muncă sau acces la servicii medicale și pensii”, a subliniat inspectorul șef Ileana Mogoșanu.

Aceasta a avertizat că ITM Timiș va continua să monitorizeze activitatea firmelor sancționate, pentru a se asigura că acestea respectă legislația muncii și intră în legalitate.

Comentarii

comentarii