Acasă Politica Anca Micșa Oprea, propusă pentru a fi primul city-manager al Lugojului, ajunge...

Anca Micșa Oprea, propusă pentru a fi primul city-manager al Lugojului, ajunge și în Biroul Politic Județean al PLUS Timiș

975
DISTRIBUIȚI

Odată ce a fost propusă în funcția de city-manager al municipiului Lugoj, înființată în premieră de noul primar, Anca Micșa Oprea intră și în Biroul Politic Județean al PLUS Timiș. La prima vedere, pare surprinzătoare această propunere, din moment ce noul primar al Lugojului este liberalul Claudiu Buciu. Nu și pentru cei din PLUS, care consideră că aceasta este o profesionistă desăvârșită.

„Încă de la înființare, PLUS, și mai apoi Alianța USRPLUS, și-au luat angajamentul să participe activ la schimbarea și guvernarea localităților din România, punând în prim plan CETĂȚEANUL. Construcția și evoluția comunităților noastre nu se face doar din poziții alese de primari sau consilieri locali, ci și din poziții tehnice ale administrației, care implică competențe profesionale și maturitate. (…)

Ne bucură faptul că la Lugoj, PNL a făcut, imediat după alegeri, un prim pas înainte și a propus în rolul de City Manager pe colega noastră, membru PLUS, Anca Micșa Oprea. După 12 ani de guvernare locală PSD, Lugojul merită o echipa de oameni profesioniști, dedicați, cu determinare și competențele necesare pentru a schimba urbea de pe Timiș într-un oraș PROSPER și EUROPEAN”, transmite Cristian Răducă, coordonatorul de comunicare al PLUS Timiș. 

Cei din alianța USR PLUS promit că încrederea acordată de electorat prin votul de la alegerile locale va fi răsplătită, în continuare, prin munca asiduă și asumată, cu proiecte în interesul cetățenilor. „Suntem convinși că Alianța USRPLUS și PNL vor face o echipă excelentă la Lugoj și vor reuși în cel mai scurt timp posibil să repună orașul pe harta celor mai eficiente orașe din țară”, dă asigurări Răducă. 

Anca Micșa Oprea are 42 de ani, este economist, specializat în Marketing Strategic, cu experiență de peste 15 ani în coordonare de echipe și proiecte, comunicare și negocieri, relații comerciale la nivel internațional și gestionare bugetară. Pentru mai bine de un deceniu, ea a lucrat în companii multinaționale la București, dar acum doi ani s-a alăturat echipei PLUS Lugoj și PLUS Timiș. De atunci, s-a arătat a fi unul dintre membri extrem de activi în fiecare echipă de lucru. Oprea a lucrat inclusiv la redactarea programului de guvernare județeană PLUS. Aceasta este căsătorită și are un băiat de 2 ani și jumătate. 

Începând din această săptămână, Anca Micșa Oprea este și membru în Biroul Politic Județean PLUS Timiș, preluând coordonarea unuia dintre cele mai importante departamente, cel de Politici Publice. „În cadrul unei filiale județene PLUS, acest departament tehnic are ca scop inițierea și dezvoltarea de proiecte sau programe cu impact direct asupra soluționării problemelor la nivel județean si/sau local, oferind suport în comunicarea publică a programului politic și a politicilor publice cu impact județean si/sau local”, explică Răducă. 

„PLUS are o structură de conducere județeană ce include roluri dedicate, pe domenii de activitate, stabilite în detaliu prin statut și regulamentul intern. Astfel, atât președintele filialei județene, cât și membrii biroului ocupă pe toată perioada mandatului lor roluri de coordonatori ai departamentelor interne, cu fișe de post foarte clar stabilite”, a mai completat coordonatorul de comunicare al PLUS Timiș. 

La acest moment, cele nouă roluri din Biroul Politic Județean PLUS Timiș sunt ocupate de: Raul Olajos – președinte de filială, Bianca Luca – secretar general, Tania Ionescu – trezorier, Andrei Meșter – coordonator strângere de fonduri, Cristian Răducă – coordonator comunicare, Florin Ilca – coordonator resurse umare, Mircea Vancia – coordonator organizare și evenimente, Anca Micșa Oprea – coordonator politici publice

Până la fuziunea cu USR, Biroul Județean PLUS Timiș va funcționa în acest format, urmând ca cele două birouri județene USR și PLUS să se unifice. 

Comentarii

comentarii