Acasă Eveniment Anchetă a Poliţiei după ce o persoană a aruncat o sticlă incendiară...

Anchetă a Poliţiei după ce o persoană a aruncat o sticlă incendiară într-un magazin din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o persoană necunoscută a aruncat o sticlă incendiară într-un magazin de electrice şi electrocasnice dintr-un cartier al oraşului, incendiul afectând uşa de la intrare, iar autorul fiind căutat de anchetatori.

Potrivit poliţiştilor din Timişoara, o persoană necunoscută a incendiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, uşa unui magazin de electrice şi electrocasnice din Piaţa Traian, o zonă din municipiu în care există preponderent case vechi, aflată la circa doi kilometri de centrul oraşului. Anchetatorii au stabilit că s-a folosit o sticlă incendiară, iar persoana care ar fi aruncat-o este căutată. La locul incendiului a fost chemat un echipaj de pompieri care a intervenit pentru stingerea focului, fiind afectată doar uşa de la intrarea în magazin. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cine este autorul faptei, iar dacă va fi prins acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru distrugere prin incendiere.

Comentarii

comentarii