”Din cercetările efectuate într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a reieşit că doi minori, din Arad, ar fi distrus pietre funerare şi ar fi vopsit cu spray monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc, din municipiul Arad. Minorii ar fi fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter extremist şi nazist”, anunţă IGPR.
În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, profanare de morminte şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite.
Într-un alt dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, cu sprijinul poliţiştilor oraşului Ineu, a fost identificat un tânăr, de 18 ani, care ar fi lipit mai multe stickere cu însemne naziste şi antisemite.
Din cercetări a reieşit că cel în cauză ar fi liderul unei grupări cu caracter extremist şi membru în alte grupări similare, din ţară.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
La data de 12 mai 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în urma activităţilor fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.
”În ambele dosare urmează a fi desfăşurate şi alte activităţi complexe, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi destructurarea grupărilor ilegale, precizează IGPR.
Comentarii
comentarii