Acasă Actualitate Ancheta în cazul uciderii omului de afaceri Ioan Crișan bate pasul pe...

Ancheta în cazul uciderii omului de afaceri Ioan Crișan bate pasul pe loc. Nici o listă de suspecți la 15 luni după explozia din Arad

DISTRIBUIȚI

Ancheta în cazul lui Ioan Crișan, omul de afaceri asasinat într-o parcare din centrul municipiului Arad, de persoane care i-au pus explozibil pe mașină, bate pasul pe loc. La 15 luni de la debutul anchetei, procurorii nu au un cerc de suspecți. Asta deși au fost audiate peste 400 de persoane și au avut loc zeci de percheziții.

Motivele și persoanele vinovate de moartea lui Ioan Crișan nu au fost încă stabilite oficial. Omul de afaceri a murit pe data de 29 mai 2021, după ce mașina în care abia se urcase a sărit în aer.

Explozibilul pus pe mașina lui Ioan Crișan a fost detonat în mers, în parcarea unui supermarket din centrul Aradului. Autoturismul în care se afla afaceristul a ars în totalitate.

Medicii legiști au stabilit deja cauzele morții lui Ioan Crișan. Omul de afaceri ar fi suferit o puternică intoxicație de la fumul produs în momentul exploziei, înainte de a muri din cauza arsurilor și a fracturilor de stern și coaste.

Conform procurorilor care se ocupă de acest caz, peste 400 de oameni au fost audiați și au fost făcute zeci de percheziții. Cu toate astea, nu există, încă, o listă de suspecți, scrie realitatea.net.

Comentarii

comentarii