Acasă Administraţie Angajații Primăriei Lugoj, instruiți în managementul calității

Angajații Primăriei Lugoj, instruiți în managementul calității

334
DISTRIBUIȚI

Primăria Lugoj a implementat, timp de 14 luni, proiectul „Dezvoltarea unui management performant în cadrul Primăriei Municipiului Lugoj prin optimizarea proceselor orientate către beneficiari și pregătirea resurselor umane”, finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă. Obiectivul general al proiectului a fost de a dezvolta un management performant la nivelul municipiului Lugoj, în vederea creșterii calității, eficienței, transparenței și integrității serviciilor publice oferite cetățenilor, instituțiilor administrației publice centrale și locale, operatorilor economici privați și organismelor neguvernamentale cu care relaționează în spiritul dezvoltării durabile, egalității de șanse, securității și sănătății ocupaționale, prin implementarea standardului ISO 9001/2015, precum și integrarea coroborată cu restul procedurilor din cadrul instituției. În cadrul acestui proiect, în valoare de 290.435,85 lei, din care 284.627,13 lei fonduri nerambursabile și 5.808,72 lei contribuția proprie a Primăriei Lugoj, s-a realizat o analiză inițială privind sistemul actual de furnizare a serviciilor publice din cadrul Primăriei Lugoj, care a cuprins problemele existente și soluțiile optime de rezolvare a acestora. De asemenea, s-a realizat întocmirea documentației Elaborarea Manualului de Management al Calității și s-a obținut certificarea în conformitate cu SR EN ISO 9001/2015 a Sistemului de Management al Calității al municipiului Lugoj. Totodată, 60 de angajați ai Primăriei Lugoj au fost instruiți în managementul calității (ISO 9001), iar zece persoane au luat parte la cursuri de auditori interni.

Comentarii

comentarii