Acasă Cultura ANOSR are o nouă conducere

ANOSR are o nouă conducere

425
DISTRIBUIȚI

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a organizat, în perioada 24-27 august, la Baia Mare, Adunarea Generală a Reprezentanţilor Studenţilor din România. În cadrul acestei Adunări Generale, unde au fost prezenţi peste 100 de studenţi din organizaţiile studenţeşti din toată ţara, au fost organizate sesiuni de lucru, în cadrul cărora au fost dezbătute plusurile, dar şi minusurile, fiecărei propuneri de pachet de legi ale educaţiei în parte, pentru a contura cât mai clar poziţia studenţilor cu privire la acestea. De asemenea, cu ocazia acestei adunări au avut loc şi alegeri, în urma cărora s-a format o nouă echipă de conducere a ANOSR. Astfel Cezar Mihai Hâj a fost ales pentru a doua oară în funcţia de Preşedinte al ANOSR. Student în anul VI la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa” Iaşi, Facultatea de Bioenergie Medicală, a intrat în mişcarea studenţească fiind preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Bioingineri. La nivel naţional a fost secretar general al ANOSR , în perioada 2007-2008, iar, din 2008 până în prezent, preşedinte al ANOSR. Noul Birou de Conducere al ANOSR îi mai are drept membrii pe Oana Răcheriu – secretar general, Dana Alexe – vicepreşedinte profesional, Valentin Oroş – vicepreşedinte educaţional, Angel Codrean – vicepreşedinte social, Cristian Panţir – vicepreşedinte interne, Carmen Dobocan – vicepreşedinte internaţional,  Adrian Socaciu – vicepreşedinte financiar, Cristina Ramona Fiţ – vicepreşedinte PR şi Bogdan Cardoş – cenzor. Pe lângă alegeri, liderii organizaţiilor studenţeşti din România au adoptat în cadrul Adunării Generale şi noua strategie a federaţiei pentru perioada 2009-2010, printre principale obiective ale strategiei din anul următor numărându-se: cercetări privind nevoilor studenţilor din România prin intermediul organizaţiilor studenţeşti membre, continuarea lucrului pe marginea legilor educaţiei şi a documentelor conexe de aplicare a acesteia, consolidarea poziţiei ANOSR în relaţia cu actorii din domeniul educaţiei şi deschiderea către Europa, prin poziţia de reprezentant al studenţilor români în Uniunea Europeană a Studenţilor.

Comentarii

comentarii