Acasă Eveniment Şantaj în învăţământul arădean

Şantaj în învăţământul arădean

DISTRIBUIȚI

Deputatul PSD Ciprian Luca acuză politica de şantaj pe care conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar  o aplică în relaţia cu directorii unităţilor de învăţământ de la nivelul judeţului. În ultima perioadă, mai mulţi directori de şcoli au fost contactaţi de către conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar  pentru a li se „sugera”, la modul imperativ, să nu achite cadrelor didactice diferenţele salariale câştigate în instanţă în cursul anului trecut. În schimb li se pretinde să pună în aplicare prevederile OUG 41/2009, o prevedere legislativă de altfel abrogată de Curtea Constituţională încă din 4 februarie a.c. „În ultima lună am fost contactat de mai mulţi directori de şcoli din judeţ aflaţi în pragul disperării. Oamenii au fost contactaţi de inspectorul şcolar general pentru a li se cere să pună în aplicare o ordonanţă de urgenţă abrogată printr-o decizie a Curţii Constituţionale, în defavoarea unei sentinţe definitive şi irevocabile date de instanţă în favoarea sindicaliştilor din învăţământ. Este inadmisibil ca încă să ne mai lovim de asemenea practici mizere de manipulare prin constrângere şi şantaj ”, a declarat Ciprian Luc.

Comentarii

comentarii