Obligaţia preşedintelui României de a defini, în faţa parlamentului, parametrii ţinând de exigenţele la zi ale strategiei de apărare nu este deloc formală. Mai ales acum când, în plină criză mondială – care, pentru unele state, cum e România, capătă forma agravantă a unui W – ameninţările la adresa securităţii se multiplică. În consecinţă, solicitarea făcută de preşedintele senatului, Mircea Geoană, nu a putut fi tratată cu un refuz, în ciuda aprehensiunilor evidente pe care Traian Băsescu le are faţă de rivalul său politic. Ședinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării a avut loc. Nu se ştie, însă, ce s-a decis acolo. Comunicatul afişat pe site-ul Palatului Cotroceni este extrem de laconic. Și este posibil ca tot laconic sa fie şi materialul ce va fi pus la dispoziţia parlamentului. Oare de ce? Care sunt, în definitiv, temele pe care CSAT ar fi trebuit să le abordeze, cât de importante sunt ele cu adevărat şi care pot fi consecinţele, pentru România, rezultate din tratarea superficială a temei strategiei de apărare? Siguranţa cetăţeanului, care este bunul cel mai de preţ al unui stat, este, în prezent, ameninţată în România. În primul rând, sub aspectul siguranţei sale materiale. În ciuda faptului că milioane de români se află peste hotare, cei care au rămas se confruntă cu două fenomene. Unul este şomajul – cel real depăşind cu mult statisticile oficiale – iar cel de-al doilea fiind tendinţa evidentă de părăsire a teritoriului naţional. Asistăm la un aparent paradox. În timp ce majoritatea românilor care au plecat la muncă în străinătate trăieşte, acolo unde a plecat, nu din muncă, ci din asistenţă de şomaj – care, însă, îi asigură o subzistenţă substanţială faţă de cea pe care ar avea-o în România –, alţi români, care nu vor putea beneficia, odată ajunşi în străinătate, de ajutorul de şomaj, îşi fac bagajele şi pleacă. În fine, există şi categoria celor specializaţi. Cum ar fi medicii sau infirmierii. Pentru aceştia, există locuri de muncă în Occident. În consecinţă, ei părăsesc România în masă. Pierderile sunt uriaşe, dacă ne gândim numai la sumele foarte mari de bani pe care România le-a investit pentru a avea medici specializaţi. Pericolul, însă, este că cei care rămân în Roâmnia sunt din ce în ce mai afectaţi. Bătrânilor li s-a confiscat o parte din proprietatea care este pensia lor, fiind astfel împinşi către o moarte rapidă. Copiilor li se reduc dramatic şansele unei bune pregătiri şi educaţii, singurele premize ale unui eventual succes în viaţă. Iar cetăţenii între două vârste, cei care nu se află în şomaj, sunt paralizaţi de efectele crizei economice. Dar tot chestiuni legate de ameninţări directe la adresa României sunt şi cele vizând strategia propriu-zisă de înzestrare a armatei. Pe de o parte, suntem mult în urma altor state, sub aspect tehnic, pe de altă parte, în plină criză, sub presiunea lui Traian Băsescu, noi cumpărăm, spre reciclare, cu sume exorbitante, coşciuge zburătoare, scoase din uz în Statele Unite. Fără a încerca o enumerare exhaustivă, nu pot să nu precizez, la capătul acestui demers jurnalistic, faptul că şi marea corupţie, care, sub administraţia PD-L, a atins cote înspăimântătoare, instituţionalizându-se, este tot un atac asupra siguranţei naţionale, căruia România trebuie să-i facă faţă. De aceea, este şocant formalismul dovedit de CSAT la acest capitol, în raport cu interesul dovedit negru pe alb al lui Traian Băsescu şi al Guvernului PD-L, de a restrânge drepturile cetăţeneşti.
