Acasă Economic Antidot fiscal ȋn 60 de minute, cu UVVG Arad

Antidot fiscal ȋn 60 de minute, cu UVVG Arad

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie şi ȋn parteneriat cu Centru de Antreprenoriat din cadrul UVVG, a organizat webinarul: „Antidot fiscal ȋn 60 de minute – Ediţia a I-a”. Evenimentul, care se doreşte a avea o frecvenţă lunară, a oferit o sinteză a noilor modificări legislative şi aplicabilitatea lor, ȋncepând cu 1 ianuarie 2022 şi s-a adresat mediului de afaceri, specialiştilor, practicienilor din domeniul financiar contabil, economic-fiscal, oamenilor de știință, cercetătorilor, economiştilor, juriştilor și antreprenorilor cu reputație naţională şi internațională.

Invitat al webinarului a fost prof. univ. dr. Florin Cornel Dumiter, iar temele prezentate au făcut referire la modificările legislative privind: Impozitul pe profit; Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; PFA; TVA; Antreprenori; Salarizare; Deduceri personale; Contravaloarea cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichete cadou; Lista produselor cu risc fiscal ridicat pentru care va fi obligatorie transmiterea în sistemul RO e-factura; Obligativitatea transmiterii cererilor la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanţă; Modificări aduse ȋn 2021 reglementarilor contabile la Ordinul nr. 1802/2014; Şomaj tehnic, Pensii; Punctul de amendă Servicii online de informare şi verificare parteneri Evitarea dublei impuneri internaționale; Societățile Străine Controlate (SSC); Reguli destinate prevenirii planificării fiscale agresive Sistemul AEOI_RO – Automatic Exchange of Information; Noutăți legislative privind consolidarea fiscală; Noua Lege a evaziunii fiscale.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad vine ȋn sprijinul mediului de afaceri prin sprijin şi suport comun pentru participarea la manifestări ştiințifice, sub forma unor simpozioane, conferințe, sesiuni ştiințifice, workshopuri, webinarii, expoziţii, demonstraţii, târguri; sprijin şi suport de logisticǎ necesară pentru organizarea evenimentelor de business.

„Situaţia economică actuală în ceea ce privește impactul pandemiei şi dinamica modificărilor legislative din punct de vedere economic şi social, pentru practicieni şi nu numai, adaptarea şi preluarea la zi a noilor modificări legislative cu aplicabilitate ȋn anul 2022, au un rol vital pentru buna desfăşurare a activităţii şi evitarea unor sancţiuni” – ne-a declarat redactorul şi moderatorul webinarului, conf. univ. dr. Marius Boiţă, directorul Centrului de Antreprenoriat din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”.

 

Comentarii

comentarii