Nicio petrecere în modernele localuri de oriunde nu este trăită până în fibra copilăriei, aşa cum este o sărbătoare de Crăciun sau de Anul Nou petrecute în familie, pentru că acolo sunt adevăratele tradiţii care ne leagă de rădăcini.
Iar cine mai are neamuri în satele bănăţene este fericit, pentru că aici oamenii încă mai ştiu să nu uite ceea ce este frumos şi trainic.
Anul Nou este întâmpinat din Ajun cu colinde şi urături de belşug, dar şi cu obiceiuri de aflare a ursitei pentru fetele şi feciorii care aşteaptă să-şi pună pirostriile. Şi pentru că pe 1 ianuarie este şi praznicul Sfântului Vasile cel Mare, babele satului se împart între îndeletnicirile păgâne de a ghici ursita şi cele ce stau sub semnul sfintei cruci, de a-i aduce rugăciuni sfântului să le scape taman de farmecele pe care le fac. E hazul satului.
În seara de ajun, bănăţenii satelor se adună cu rudele şi cu vecinii cei mai buni, iar cea mai bătrână din sat, care leagă şi dezleagă, spurcă şi binecuvântează mai ceva decât un preot, este foarte solicitată. Acum trebuie să le liniştească pe nemăritate şi să le afle ursita.
Se stinge lumina în odaie, în jurul mesei se adună ”persoanele interesate şi implicate în procedură”, se aprind două lumânări, iar într-un pahar cu apă aşezat pe masă se lasă să cadă o verighetă ”cununată” în biserică. Fata sau feciorul căruia i se ghiceşte este poftit să privească în interiorul inelului până … apare soţul ori soaţa. În funcţie de cât de repede apare, atât de repede se va cununa persoana. Dacă nu apare nimic, asta e; la mănăstire.
Toată ziua de Ajun se continuă colindele de Crăciun, iar după ce se aştern stelele pe cer încep să se aşeze mesele. La intrarea în casă, pe o masă curată se pune un colac, sare şi vin, semn al belşugului pentru noul an, ba se mai pun şi ceva monede pentru sporul casei.
Înainte de miezul nopţii se sting toate becurile, câteva secunde, pentru a se stinge toate relele, iar noul an este întâmpinat cu lumină nouă.
Baba satului nu doarme, aşa că pe o masă mai aşează cu gura în jos 12 farfurii, care reprezintă cele 12 luni ale anului, sub fiecare punându-se câte un obiect pe care tinerii nu îl văd – un pieptene, ceas, lanţ, portofel, cărbune, oglindă şi ce mai află gazda prin casă. Apoi, fiecare pretendent la pirostrii ridică blidul şi ce va găsi, aşa îi va fi perechea: dinţos, fudul, urât, bănos, învăţat.
Ei, după ce a ghicit baba satului şi i-a însurat şi măritat pe toţi şi pe toate, se mai trece şi la masa ”ruptă” de belşugul ce stă pe ea: afumături şi tot ce a putut da porcul mai bun la pomana lui, ciorbe de porc – carnea de pasăre este întemniţată în această noapte, pentru că ar aduce sărăcie şi risipă -,
fripturi, cârnaţi prăjiţi, cartofi sub toate formele, murături, cozonaci şi torturi, ţuică şi vinuri de toate culorile, pancove şi bumbuţ.
Obiceiuri şi credinţe populare frumoase, care ţin până în zori. În prima zi a anului sunt primiţi în case doar bărbaţii, pentru că femeile sunt – până şi în tradiţii – simbolul gâlcevei şi al bârfelor.
Până în prânz vine Sorcovitul cu ramuri înflorite de măr şi li se fac urările de an spornic şi plin de sănătate gazdelor. Urătorii sunt răsplătiţi cu dulciuri, vin, nuci şi cârnaţi. Mercantilul epocii a impus ca mult mai atractive să fie bancnotele.
Una peste alta, tradiţiile rămân frumoase, iar urarea rămâne mereu aceeaşi:
LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ŞI BELŞUG!
