Acasă Actualitate Anunț de ultim moment pentru români: Au fost modificate condițiile de intrare...

Anunț de ultim moment pentru români: Au fost modificate condițiile de intrare pe teritoriul Italiei

DISTRIBUIȚI

Autoritățile italiene au revizuit condițiile de intrare în Republica Italiană, în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. A fost, astfel, eliminată lmăsura automată a autoizolării pentru 14 zile pentru toate persoanele care sosesc din/au tranzitat România.  În schimb, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt obligate să prezinte transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controale, o adeverință care confirmă efectuarea, în 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul italian, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2. Măsura este valabilă până la 21 decembrie, precizează MAE, într-un comunicat de presă.

În cazul neprezentării testului menționat anterior, este necesară autoizolarea pentru 14 zile. Având în vedere că autoritățile italiene nu au stabilit, până la acest moment, un format/model al adeverinței care atestă rezultatul testului pentru infecția cu SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză, se arată în comunicatul citat.

Totodată, în perioada 21 decembrie 2020 – 6 ianuarie 2021, persoanele care sosesc în Republica Italiană din țările aflate pe lista C, inclusiv România, vor fi supuse în continuare măsurii de autoizolare pentru 14 zile, pentru acest interval de timp nefiind necesară prezentarea unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2.

Sunt exceptate de la măsurile menționate anterior la sosirea în Republica Italiană următoarele categorii de persoane, cu condiția să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:

• echipaje ale mijloacelor de transport;

• personal navigant;

• persoanele care se deplasează dinspre și către statele și teritoriile menționate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun);

• persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranță, aprobate de autoritatea sanitară competentă;

• persoanele care intră din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive și expoziții la nivel internațional, în urma obținerii unei autorizații din partea Ministerului Sănătății și cu obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverința care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul național, unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2;

• persoanele care intră în Italia în scopul șederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgență absolută, cu obligația de a părăsi teritoriul național la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;

• persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligația de a părăsi teritoriul național la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;

• cetățenii și rezidenții unui stat membru al Uniunii Europene și ai altor state și teritorii indicate în listele A, B, C și D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepția cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat sau au tranzitat într-unul sau mai multe state și teritorii menționate în lista C;

• personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificări de către legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;

• lucrătorii transfrontalieri care intră și ies pentru a merge la muncă și pentru a se întoarce acasă;

• personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia care revine în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maxim 120 de ore (5 zile);

• funcționarii și agenții, oricum ar fi ei denumiți, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizațiilor internaționale, agenților diplomatici, personalului tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcționarii și angajații consulari, personalul militar și forțele de poliție italiene sau străine, și pompierii în exercițiul funcțiunii;

• elevii și studenții care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care își au domiciliul, reședința sau locuința, și în care se întorc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice și oficiilor consulare ale României în Republica Italiană:

Ambasada României la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgență);

Consulatul General al României la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgență);

Consulatul General al României la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgență);

Consulatul General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgență);

Consulatul General al României la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgență);

Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051; 5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgență);

Consulatul României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgență).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor:

http://www.mae.ro/node/51917, http://roma.mae.ro și http://www.mae.ro/.

Comentarii

comentarii