Acasă Actualitate ”Apa la plămâni”, cauzată de o infecție respiratorie, dar și de alte...

”Apa la plămâni”, cauzată de o infecție respiratorie, dar și de alte boli mult mai grave

DISTRIBUIȚI

Ce este pleurezia sau “apa la plamani”? Inseamna formarea de lichid in exces fata de normal intre plaman si peretele toracic (format din coaste, muschi, vase de sange etc).

Aceasta acumulare de lichid in exces, provine sau se formeaza in general din cauza unor infectii respiratorii. Pot exista insa si alte cauze, printre care se numara TBC-ul, cancerul malign, pneumonii netratate, insuficienta cardiaca, artrita reumatoida, sarcoidoza, embolismul pulmonar, bronsita, infectia cu HIV si chiar ciroza hepatica.

Pleurezia se poate manifesta cu dureri puternice in timpul respiratiei si, in unele cazuri, poate fi urmata de febra, frisoane, cefalee, tuse seaca, neproductiva, sau dispnee.

”Stabilirea diagnosticului se face in urma unui consult penumologic urmat de realizarea unor investigatii imagistice, si vorbim de radiografie toracica sau computer tomograf.

Indepartarea excesului de lichid pleural este insa esentiala, iar aceasta se realizeaza prin punctii pleurale, toracoscopie video-asistata sau drenaj pleural, acesta atenuand presiunea asupra plamanilor si permitand un inspir si respir mai “usoare”.

Lichidul extras trebuie analizat in laborator pentru a se stabili ce anume a dus la acumularea acestuia la nivel pulmonar, identificandu-se astfel si cauza. In paralel, se demareaza tratarea medicamentoasa.

Amanarea extragerii lichidului pleural poate duce la afectarea majora a plamanului prin infectarea lichidului. Se formeaza asa numitele abcese care necesita un tratament de lunga durata”, spune Dr. Alin Ciprian Nicola, Șef Compartiment Chirurgie Toracica.

Toate acestea se efectuează in Compartimentul de Chirurgie Toracica din cadrul Spitalului dr. Victor Babes Timișoara.

Comentarii

comentarii