Acasă Eveniment Aparat de recuperare de ultimă generaţie, la Timişoara

Aparat de recuperare de ultimă generaţie, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Compartimentul de Recuperarea Post – Traumatică din cadrul Clinicii II Ortopedie – Traumatologie a fost dotat încă din septembrie cu un aparat de ultimă generaţie pentru recuperarea braţelor. Aparatul Artromot, achiziţionat prin Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, este singurul de acest gen din Timişoara. Noul aparat realizează mobilizări ale articulaţiei umărului la pacienţii cu diferite afecţiuni reumatismale care limitează mişcările acestei articulaţii, post traumatic şi după intervenţia chirurgicală la nivelul umărului şi humerusului. Aparatul de la Spitalul Clinici de Uregnţă 1 Timişoara poate fi folosit imediat post operator şi de către pacient, prin stabilirea unor parametri tehnici, fiind acţionat prin intermediul unei telecomenzi. Beneficiul folosirii aparatului este scurtarea perioadei de recuperare a pacienţilor cu diferite traumatisme (fracturi la nivelul umărului, după intervenţii pentru rupturi ale tendoanelor şi muşchilor de la nivelul umărului). Totodată, prin folosirea aparatului se scurtează durata de spitalizare post operatorie, precum şi reintegrarea profesională şi socială a pacienţilor. De recuperarea cu ajutorul Aparatului Artromot beneficiază pacienţii din ambulator cât şi cei internaţi, numărul de şedinţe variind în funcţie de afecţiunea pacienţilor. Durata unei şedinţe este, în medie, de 30 minute – 1 oră.  În 2008 la Clinica II Ortopedie – Traumatologie din Timişoara s-a mai primit un aparat similar pentru articulaţia genunchiului şi şoldului.

Comentarii

comentarii