Acasă Administraţie Apel către primarul Nicolae Robu pentru curățirea Timișoarei

Apel către primarul Nicolae Robu pentru curățirea Timișoarei

DISTRIBUIȚI

PSD Timiş îi solicită primarului Nicolae Robu să facă un apel către conducerile societăţilor comerciale care sunt ataşate intereselor oraşului Timişoara să vină în sprijinul primăriei pentru a se alătura eforturilor de igienizare după furtuna din 17 septembrie.

Liderul consilierilor locali din CLT, Daniel Idolu, spune că acest demers este necesar cu atât mai mult cu cât societatea RETIM, responsabilă cu salubrizarea oraşului, a solicitat plata pentru serviciile de colectare a deşeurilor vegetale şi de construcţii rezultate în urma fenomenelor meteo.

„Ne-am fi aşteptat la un comportament “în forţă” al primarului Nicolae Robu în relaţia cu companiile din subordinea municipalităţii în ceea ce priveşte igienizarea oraşului, însă atitudinea edilului faţă de RETIM, spre exemplu, a fost una extrem de blândă. Dacă s-ar fi implicat în acest sens atât cât s-a implicat pentru obţinerea de bani pentru echipa sa de fotbal ACS Poli, Timişoara ar fi fost astăzi mult mai curată, iar urmele furtunii din 17 septembrie nu ar mai fi existat. Dar prioritară este jucăria proprie, nu Timişoara! Societăţile comerciale care au răspuns apelului primarului  pentru finanţarea unui ONG, respectiv ACS Poli, poate găsesc de cuviinţă să se implice şi în această finanţare de care comunitatea are atâta nevoie în condiţiile în care municipalitatea a dat dovadă de slăbiciuni evidente în intervenţiile post eveniment meteo.

Lipsa unui plan eficient în situaţii de urgenţă, dotarea precară, resurse umane limitate şi nemotivate precum şi politicile aplicate de societăţile comerciale din subordinea Consiliului Local (RETIM solicită bani pentru a ridica resturile vegetale !!!), au demonstrat incapacitatea administraţiei de a gestiona singură o situaţie de o asemenea gravitate şi se impune solicitarea sprijinului măcar a societăţilor partenere domnului Nicolae Robu în susţinerea financiară a ACS Poli”, spune Daniel Idolu.

Comentarii

comentarii