Acasă Actualitate Apel pentru timișorenii care vor să-i ajute pe ucraineni: LOGS nu încurajează...

Apel pentru timișorenii care vor să-i ajute pe ucraineni: LOGS nu încurajează strângerea de alimente și haine, de cazări se ocupă statul

DISTRIBUIȚI
Foarte mulți timișoreni se arată solidari cu ucrainenii și se oferă să le ofere găzduire, sunt dornici să ajute. În același timp se strâng ajutoare. Reprezentanții asociației LOGS – care se ocupă de ani de zile de refugiații din Timișoara, au făcut un apel către oameni că situația este deocamdată sub control.  
 
„În prezent (ieri și astăzi) la granița Ucrainei cu România nu există o situație umanitară. Nu este nevoie de intervenții de urgență, majoritatea oamenilor care ajung acolo au un plan unde să ajungă și sunt deja organizații locale care ajuta dacă e nevoie puține cazuri de urgență. Suntem în contact cu ISU și DSU și alte zeci de organizații, dar și jurnaliști care susțin același lucru. LOGS nu încurajează strângerea de alimente și haine în acest moment. Nu este o nevoie de aceste lucruri, în prezent, în opinia noastră. Nu este nevoie de spații de cazare încă. Etic este sarcina statului să organizeze cazare de urgență sau pe termen mediu. Am văzut postări dramatice despre organizații care au “salvat” refugiați din Ucraina de la granița, “amărâți” care nu aveau unde sa stea. Daca aveti spatii de cazare informati oficial autoritatile statului aici umanitar.dsu@mai.gov.ro”, au transmis cei de la LOGS. 
 
Este nevoie de intervenții specializate, refugiații din Ucraina nu au aceleași nevoi ca și refugiații din Afganistan, mai spun cei de la LOGS. 
 
„Nu considerăm că sunt necesare alimente neperisabile încă. S-ar putea să nu fie nevoie de ulei și mălai ci de bani – ca refugiații să își cumpere și prepare singuri mâncarea. Nu faceți poze și postări dramatice. Nu faceți poze negative și emoționale la copii. Promovați o vizibilitate pozitivă și centrata pe bunătate, nu pe umilirea unor oameni care sunt în suferință. Informați-va din surse sigure. Multe organizații sau persoane pot fi bine intenționate dar le lipsește experiența în acest domeniu și pot apărea situații negative, din lipsa de expertiză și specialziare”, au mai anuințat cei de la LOGS. 
 
De la începerea conflictului din Ucraina și până astăzi, 26 februarie, la ora 8:00, 54 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, au anunțat cei de la Inspectoratul General pentru Imigrări. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. 
 
Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanții de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum și de măsuri de asistență materială, financiară, medicală, consiliere psihologică și juridică de specialitate, acces la piața forței de muncă și activități de adaptare culturală. 
 
Complementar, pot beneficia de suportul organizațiilor internaționale și neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul migrației. 
 
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 56,4%. 

Comentarii

comentarii