Acasă Administraţie Apele din Caraș Severin infectate cu mizerii! 1.500 de saci cu PET-uri...

Apele din Caraș Severin infectate cu mizerii! 1.500 de saci cu PET-uri strânși într-o singură zi

DISTRIBUIȚI

Administrația Bazinală de Apă Banat Timișoara atenționează că angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor  Caraș-Severin au început ecologizarea pârâului Dognecea (afluent al râului Caraș) în zona localității Dognecea din județul Caraș-Severin, o zonă în care comunitatea locală nu a dat dovadă de responsabilitate față de apă și natură, mărturie stând imensa masă de PET-uri, pe care o puteți observa și în imaginile de mai jos.

Deoarece la ape mari au fost antrenate și deșeuri lemnoase, PET-urile au îngreunat deplasarea acestora pe apă, astfel încât, la suprafața apei s-a format o pătură imensă de peste 25 m lungime, care acoperea toată lățimea cursului de apă.

Dincolo de aspectul neplăcut al acelui tronson de apă, se punea problema eliberării albiei pârâului, care în cazul debitelor mari nu poate tranzita apa în mod optim dacă avea acel blocaj și se putea inunda zona din amonte.

Cei 11 angajați ai formațiilor de lucru Oravița, Reșița și Moldova Nouă din cadrul Sistemului de Gospodărire Caraș-Severin, împreună cu Primăria Dognecea, au strâns circa 1.500 de saci (echivalentul a 300 mc) cu deșeuri din plastic de pe apă.

”Fotografiile vorbesc de la sine! După o muncă de peste 6 ore albia râului Dognecea a fost eliberată. Felicităm echipele participante la această acțiune! 2 minute de responsabilitate salvează râurile din România: aruncă gunoiul la pubelă nu pe ape! Să păstrăm apele curate!”, este mesajul ABAB Timișoara.

 

Comentarii

comentarii