Acasă Eveniment APFR Timişoara: “O dată la 3 zile, o femeie moare ca urmare...

APFR Timişoara: “O dată la 3 zile, o femeie moare ca urmare a violenţei în familie”

DISTRIBUIȚI

Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România (APFR) Timişoara organizează, miercuri, 6 decembrie, între orele 10.00 – 14.00, în Sala de Consiliu a Consiliului Judeţean Timiş conferinţa pe tema: “Violenţa în familie –Evoluţia cadrului legislativ, calitatea intervenţiei, conştientizare şi atitudine socială”. Vasile Moldovan, director executiv, a spus că evenimentul marchează 10 ani de la înaintarea de către A.P.F.R. Timişoara a primului proiect de lege iniţiat de societatea civilă şi devenit ulterior Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Conferinţa realizată cu sprijinul CJ Timiş marchează cele 16 Zile Internaţionale de Activism împotriva Violenţei asupra Femeii (25 noiembrie – 10 decembrie) şi evidenţiază faptul că actele de violenţă asupra femeii reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului. A.P.F.R. Timişoara îşi propune prezentarea unui raport privind evoluţia fenomenului violenţei în familie în ultimii 10 ani, organizarea unei dezbateri pe tema violenţei în familie şi lansarea unei noi abordări de evaluare a serviciilor sociale oferite victimelor violenţei în familie -modelul SEISS ce vizează impactul serviciilor sociale la nivelul beneficiarului. APFR atrage atenţia încă o dată că, la 3 zile, o femeie moare ca urmare a violenţei în familie.

 

Comentarii

comentarii