Acasă Eveniment Apreciere halucinantă pe relaţia procuror-judecători, la Timişoara…

Apreciere halucinantă pe relaţia procuror-judecători, la Timişoara…

DISTRIBUIȚI

„Dacă minorul nu are mâncare şi posibilitatea să meargă la şcoală, dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală nu-i sunt afectate”, cred cei care împart dreptatea

Dreptatea se împarte cu pipeta la Timişoara. ZIUA de Vest a intrat în posesia unor documente halucinante, în care un procuror susţine o idee pe care ar putea să o combată orice preşcolar. Culmea, judecătorii îi dau dreptate, ba mai mult, o obligă pe victimă să plătească şi taxe de judecată. Decizie penală uluitoare…

Dacă povestea nu ar fi extrem de tristă şi un copil nu ar fi ajuns să fie obligat să abandoneze şcoala din lipsa oricăror mijloace de subzistenţă, cazul de la Timişoara ar putea părea chiar amuzant. Prin vorbele de duh pe relaţia procurori-judecători. „În motivarea recursului, petenta a arătat că rezoluţia Parchetuli de pe lângă Judecătoria Timişoara, prin care procurorul (n.r. – Viorica Flucsă) a apreciat că nu există nicio faptă penală, este netemeinică şi nelegală. Procurorul a considerat că dacă minorul nu are mâncare şi posibilitatea să meargă la şcoală, dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală nu-i sunt afectate. (…) Examinând sentinţa recurată (…) tribunalul constată că recursul este nefondat, sentinţa Judecătoriei Timişoara fiind temeinică şi legală”, se arată în Decizia Penală nr. 907/R din 18 decembrie 2009.

Stela Petrişor: „Ne-a condamnat la moarte prin înfometare”

Povestea de coşmar începe în 1995, când familia Petrişor înfiază un copil. Victor Petrişor îşi părăseşte, în 2007, soţia şi copilul înfiat. În 2008, acesta ia o altă decizie importantă. Îşi dă nevasta afară de la firma pe care o administra şi nu mai doreşete să aibă nicio legătură cu cei doi. Stela Petrişor deschide mai multe procese în care îşi acuză bărbatul că nu vrea să plătească pensie alimentară copilului şi că a apelat la acte false pentru a o da afară de la serviciu. Justiţia nu i-a dat însă niciodată dreptate. De la mijlocul lui 2008, Stela Petrişor şi fiul său trăiesc cu doar 42 de lei pe lună, alocaţia copilului. În februarie 2009, băiatul care acum a împlinit 17 ani este silit să abandoneze şcoala, iar procesele de la Timişoara se vor muta la CEDO. „Ne-a condamnat la moarte prin înfometare. Băiatul a fost obligat să abandoneze şcoala deoarece nu aveam bani nici măcar de haine de la second-hand, ce să mai vorbesc de rechizite. Justiţia ne-a călcat şi ea în picioare, trăiesc însă cu speranţa că CEDO va judeca corect cazul. Eu am tuberculoză şi nu pot lucra. În afară de pâine şi mămăligă nu ne putem permite să punem niciodată ceva pe masă”, ne-a spus Stela Petrişor.

Procuroare blestemată de OADOR

Cazul tratat în batjocură de magistraţii timişoreni a ajuns şi pe masa Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADOR). „Sunt oripilat de ce poate spune un om ce face parte, din păcate, din magistratură. Nu ştiu dacă procuroarea este sau nu mamă, dar dacă este o blestemăm ca copiii ei să aibă parte de acelaşi tratament ca băiatul ce a fost obligat să renunţe la şcoală. În România atât contează viaţa unui copil pentru un magistrat. Vom lua legătura cu Inspectoratul Şcolar Timiş pentru a reintegra băiatul în sistemul de învăţământ, trebuie neapărat însă să-i fie asigurată măcar o masă pe zi şi rechizite”, spune Teodor Raţiu, preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România.

 

Comentarii

comentarii