Acasă Economic Aproape 100.000 de timișeni au intrat în șomaj tehnic, în perioada pandemiei...

Aproape 100.000 de timișeni au intrat în șomaj tehnic, în perioada pandemiei de coronavirus. Pentru luna mai, AJOFM așteptă cereri începând cu 1 iunie

DISTRIBUIȚI

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș a prezentat, în ședința de colegiu prefectural din 28 mai, situația trimiterii în șomaj tehnic a angajaților din județ. Conform datelor prezentate de AJOFM, aproape 100.000 de angajați au beneficiat de salarii plătite parțial de stat.

Mai exact, în martie, 2.204 de cereri, privind 28.853 de angajați, au ajuns la AJOFM. În martie, numărul cererilor a fost de 5.223, vizând 67.875 de angajați. Din totalul de 7.433 de cereri, doar 129 au fost respinse. Drept urmare, au fost plătiți de Ministerul Muncii către angajați 136,6 milioane de lei, din care 18.015.525 în martie și 118.620.854 în aprilie.

„Indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, 5.429 de lei”, au explicat reprezentanții AJOFM Timiș.

Procesul pentru suspendarea temporară a contractului individual de muncă și asigurarea plății indemnizației de șomaj tehnic încă se desfășoară. Pentru perioada 1 – 31 mai, angajatorii pot depune cereri începând cu data de 1 iunie. AJOFM Timiș prezintă și cum se desfășoară procesul:

„Documentele se pot depune:

– online, pe platforma http://aici.gov.ro, cu semnatură electronică.

Ce documente se depun?

Angajatorii vor depune:

Cerere semnată de reprezentantul legal al angajatorului conform ordinului ministrului muncii 71/31.03.2020 din Monitorul Oficial 269/31.03.2020

Declarație pe proprie răspundere conform Ordinului Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 71/31.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 269/31.03.2020.

Lista cu persoanele beneficiare de șomaj tehnic conform Ordinului Ministrului Muncii și Protecției Sociale 71/31.03.2020, publicat în Monitorul Oficial 269/31.03.2020.

În cazul în care administratorul/reprezentantul legal nu deține semnatură digitală, acesta poate semna documentele olograf și să le depună cu semnătura digitală a imputernicitului.

Nu este nevoie de certificate de urgență !

Atenție: Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele aferente Cererii depuse

Cand se pot depune documentele?

– online, pe platforma aici.gov.ro, cu semnatură electronică începând cu data de 1 a lunii curente pentru luna anterioară

În cât timp primesc angajatorii banii?

Angajatorii care depun la AJOFM Timiş: în 15 zile de la depunere documente, dacă acestea sunt complete și conforme, îndeplinesc în mod cumulatic cerințele de fond și formă

Care este obligația angajatorului după ce primește banii?​​​​​​

Să plătească sumele angajaților aflați în șomaj tehnic în 3 zile.

Excepţii?

✓ În situația în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă din care, cel puțin un contract cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de urgență, acesta nu beneficiază de indemnizația în cauză.

✓ În situația în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă și toate sunt suspendate ca urmare a instituirii stării de urgență, acesta beneficiază de indemnizația aferentă contractului individual de muncă cel mai avantajos”.

Comentarii

comentarii