Acasă Actualitate Aproape 2.000 de timișoreni, somați să își reabiliteze clădirile degradate

Aproape 2.000 de timișoreni, somați să își reabiliteze clădirile degradate

DISTRIBUIȚI

Aproape 2.000 de timișoreni riscă să se trezească cu impozit mărit dacă nu încep să își repare clădirile degradate. Luni, 1 august, Primăria Timișoara anunță că a emis somații pentru 1.835 de unități locative. Proprietarilor le revine obligația de a notifica autoritățile cu privire la măsurile întreprinse până la data de 15 noiembrie a anului curent. Somațiile au fost expediate cu confirmare de primire. Proprietarii care nu au confirmat primirea prin poștă a somației, se va proceda la remiterea prin semnătură sau afișarea la domiciliu a documentului.

Recent, Consiliul Local al Municipiului Timișoara a aprobat ajustări ale Procedurii cadru privind majorarea impozitului pentru clădiri neîngrijite/degradate din  intravilanul municipiului Timișoara. Una dintre modificări prevede noul termen limită de expediere a somațiilor – data de 31 iulie a anului în curs – către proprietarii clădirilor neîngrijite și aflate în diferite stadii de degradare, identificate și evaluate conform setului de criterii prevăzute în procedură.

Toți proprietarii care primesc somațiile au termen până în data de 15 noiembrie 2022 să înceapă efectuarea lucrărilor de întreținere/îngrijire/remediere necesare. În caz contrar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, impozitul aferent clădirii neîngrijite este majorat la nivelul cotei de majorare care a fost stabilită prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

„Este o măsură necesară mai ales în cazul clădirilor de patrimoniu foarte degradate care riscă să dispară din cauza lipsei măsurilor de reabilitare. Noi am făcut și un inventar la nivelul zonei centrale –  situl Cetate și  ansamblul urban Corso – unde avem 193 imobile, dintre care 73 sunt în bună stare sau reabilitate, alte 15 clădiri au autorizație de construire și termen de execuție în curs. 62 dintre clădiri sunt într-o stare proastă și necesită rapid intervenții. Mai ales pentru zona istorică, taxăm lipsa de acțiune, dar venim și cu un instrument de sprijin financiar pentru cei care se pun de acord pentru reabilitarea clădirii istorice în care locuiesc”, declară primarul Dominic Fritz.

Pentru proprietarii care locuiesc în clădiri de patrimoniu și se pun de acord pentru accesarea programului de sprijin financiar, Biroul Reabilitare Clădiri Istorice și Monumente din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara le stă la dispoziție pentru detalii și consultanță de specialitate prealabilă. De la începutul anului și până acum consilierii biroului au avut 78 de întâlniri de consultanță pentru cei interesați de programul de sprijin financiar sau pe diverse teme legate de reabilitarea clădirilor istorice.

Biroul Reabilitare Clădiri Istorice și Monumente din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara se află în Piața Traian, pe strada Ștefan cel Mare nr. 2, date de contact: reabilitare.monumente@primariatm.ro sau la numerele de telefon 0752.224.171 și 0374.555.160, de luni până joi, între orele 9:00 – 16:00.

Comentarii

comentarii