Acasă Sănătate Aproape 500 de cazuri de diferite afecţiuni în școli și grădinițe

Aproape 500 de cazuri de diferite afecţiuni în școli și grădinițe

DISTRIBUIȚI

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Caraş-Severin au depistat la triajul epidemiologic efectuat în unităţile şcolare apropape 500 de cazuri de afecţiuni specifice, cele mai frecvente fiind anginele. În acest caz, este vorba de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, dar şi de unele boli parazitare.
‚Aceste afecţiuni parazitare sunt destul de proprii unor categorii de copii, dar ele pot fi evitate printr-o mai mare atenţie la igienă. Din fericire, există doar trei cazuri de scabie, iar pentru pediculoză trebuie să se prezinte la recontrol cinci copii’, susţine Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin.
În total, au fost controlate 452 de unităţi şi aproape 40.000 de copii, fiind identificate 490 de cazuri de afecţiuni specifice, din care: 19 cazuri de boală diareică acută, 317 cazuri de angină, 39 de alte boli infecţioase, 3 cazuri de scabie, 57 de pediculoze, 42 de micoze şi 13 cazuri de alte boli parazitare.

Comentarii

comentarii