Acasă Actualitate Aproape 6.000 de timişoreni vor o locuinţă de la primărie

Aproape 6.000 de timişoreni vor o locuinţă de la primărie

DISTRIBUIȚI
5.827 de persoane şi familii se află pe lista de priorităţi a Primăriei Timişoara de repartizare a unei locuinţe în 2011. Consilierii locali ai Timişoarei îşi vor exprima votul, în şedinţa ordinară de la sfârşitul acestei luni, asupra listei de priorităţi, actualizată pentru anul în curs.

 Lista, întocmită, în cursul lunii ianuarie, cuprinde 1.849 de familii de tineri căsătoriţi, 331 de persoane/familii crescute în instituţii de ocrotire, 228 de pensionari, 799 de persoane/familii evacuat şi 2.620 de persoane/familii ce reprezintă cazuri sociale. „Anual, listele de priorităţi se reînnoiesc în vederea includerii pe acestea a persoanelor care au depus cereri în anul anterior şi sunt îndreptăţite în vederea atribuirii unei locuinţe din fondul locativ de Stat al oraşului Timişoara, păstrându-se pe aceste liste persoanele înscrise în anii anteriori şi care până în prezent nu au beneficiat de o locuinţa. În vederea includerii pe listele de priorităţi s-au depus cereri, însoţite de documente doveditoare necesare întocmirii anchetei sociale şi a stabilirii punctajului”, explică reprezentanţii Primăriei Timişoara. Partea proastă pentru cele aproape 6.000 de persoane şi familii care aşteaptă o locuinţă este că numărul apartamentelor disponibile este zero. 
 

Comentarii

comentarii