Aquatim a informat că, miercuri, 29 noiembrie, între orele 9-12, în Ohaba-Forgaci va avea loc o intervenție la rețeaua de apă. Pe durata lucrărilor se va opri apa în localitate.
Tot pe 29 noiembrie, între orele 8-16 se va întrerupe furnizarea apei în Bethausen pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție și a bazinului de înmagazinare.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.