Acasă Administraţie Aquatim construiește alte stații de tratare a apei în Timiș, în valoare...

Aquatim construiește alte stații de tratare a apei în Timiș, în valoare de peste 24 de milioane de lei

DISTRIBUIȚI

Peste 24 de miloane de lei (fără TVA)  este valoarea celor două contracte de lucrări pentru proiectarea și execuția unor stații de tratare a apei în: Buziaș, Victor Vlad Delamarina și Știuca.

Contractele au fost semnate de primari și de Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, la Consiliul Județean Timiș, în prezența președintelui Alin Nica.

Va fi îmbunătățit, astfel, sistemul de alimentare cu apă din Buziaș, prin modernizarea stației de tratare din Hitiaș. De asemenea, vor fi construite două noi stații de tratare a apei în Victor Vlad Delamarina și Știuca.

Durata contractelor este de 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări), urmate de 60 de luni – perioada de garanție.

Contractele   fac   parte   din   „Proiectul   regional   de   dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”, care are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, derulat de Aquatim, în cadrul căruia CJ Timiș este partener cofinanțator.

 

 

Comentarii

comentarii