Acasă Eveniment Aquatim face presiuni pentru finalizarea construcţiei Staţiei de epurare Timişoara

Aquatim face presiuni pentru finalizarea construcţiei Staţiei de epurare Timişoara

DISTRIBUIȚI

Întârzieri în execuţia staţiei de epurare au apărut şi datorită unui litigiu internaţional, aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Paris.
Din dorinţa de a grăbi finalizarea construcţiei Staţiei de Epurare a municipiului Timişoara, începând din luna noiembrie 2010, Aquatim SA a preluat calitatea de autoritate contractantă, în cadrul contractului de lucrări încheiat cu antreprenorul  PWT Wasser- und Abwassertechnik GmbH, firmă germană de construcţii. În noul context, Aquatim a cerut antreprenorului să stabilească un nou program de lucru şi un grafic de accelerare a lucrărilor, pentru a putea finaliza lucrările de la staţia de epurare, în cel mai scurt timp posibil.

45,36 milioane de euro pentru staţia de epurare

Întârzieri în execuţia staţiei de epurare au apărut şi datorită unui litigiu internaţional, aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Paris, între fosta autoritate contractantă (Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare) şi antreprenor (PWT Wasser- und Abwassertechnik GmbH). Amintim că în anul 2002, Aquatim  a reuşit să atragă un proiect european ISPA, de 45,36 milioane de euro, din care 32,27 milioane fonduri nerambursabile, iar 13 milioane asigurate de Aquatim pentru cofinanţare. Banii sunt destinaţi reabilitării Staţiei de epurare Timişoara, reabilitării şi extinderii sistemului de canalizare şi asistenţei tehnice pentru supervizarea lucrărilor şi regionalizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. Pentru reabilitarea staţiei de epurare sunt alocate 27,76 milioane de euro. Până în acest moment, progresul fizic (stadiul de realizare al proiectului) este de aproximativ 80 %.

Aquatim vrea să atragă mai multe fonduri UE

În domeniul apei potabile şi al apei uzate, limitele de calitate impuse de legislaţia europeană sunt tot mai severe. Atingerea acestor exigenţe de mediu necesită, de regulă, schimbarea tehnologiilor de tratare sau de epurare cu tehnologii noi, dar care implică costuri de investiţii foarte mari. Pentru a menţine tarifele în limite suportabile, strategia de dezvoltare a Aquatim se bazează pe atragerea fondurilor nerambursabile. “Deşi există dificultăţi majore în implementarea programelor europene cu finanţare nerambursabilă, în special datorită procedurilor dificile şi a problemelor cunoscute în ceea ce priveşte accesarea fondurilor (gradul redus de absorbţie în România), atragerea de noi fonduri nerambursabile este cea mai bună soluţie pentru dezvoltarea infrastructurii de apă-canal, motiv pentru care Aquatim are în curs de aprobare noi proiecte”, a spus Ilie Vlaicu.

Comentarii

comentarii