Compania de apă și canalizare Aquatim SA a preluat operarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Lugoj, din 15 mai 2025. Această schimbare aduce cu sine oportunități importante de modernizare a infrastructurii, în special prin accesarea fondurilor europene nerambursabile disponibile doar operatorilor regionali.
Până la obținerea acestor fonduri, Aquatim va demara o serie de investiții din surse proprii. În primă fază, vor fi instalate contoare de branșament în locațiile care nu au beneficiat anterior de astfel de echipamente, acolo unde condițiile tehnice permit. La blocurile de locuințe, legislația impune montarea acestor contoare la limita de proprietate, iar facturarea se va face în funcție de consumul măsurat la acest nivel.
De asemenea, se vor îmbunătăți procesele de tratare a apei potabile și de epurare a apei uzate. Flota de autospeciale și utilaje pentru întreținerea rețelelor va fi modernizată, ceea ce va permite intervenții mai rapide în caz de avarii.
Ajustarea tarifelor, necesară pentru investiții
Pentru susținerea investițiilor și cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene, tarifele serviciilor vor fi ajustate la nivelul aplicat în întreaga arie de operare Aquatim:
7,71 lei/mc pentru apă potabilă
7,86 lei/mc pentru canalizare
(ambele tarife includ TVA de 9%).
Sistem modern și relații transparente cu clienții
Preluarea rețelei din Lugoj reprezintă un efort logistic și financiar major, având în vedere starea actuală a infrastructurii: rețele vechi, stații de tratare și epurare cu echipamente depășite, care necesită retehnologizare.
Pentru clienți, această tranziție înseamnă apă mai sigură, servicii de calitate, contorizare corectă și o relație deschisă cu furnizorul. Aquatim a început deja procesul de sigilare a contoarelor de branșament și încheierea noilor contracte, care va continua pe tot parcursul verii.
Pentru consumatorii colectivi neorganizați în asociații, este necesară desemnarea unui reprezentant contractual până la constituirea oficială a unei asociații de proprietari.
Unde pot fi trimise documentele
Documentele necesare pentru încheierea contractelor pot fi trimise online, prin pagina www.aquatim.ro, secțiunea „Doresc un contract”, sau depuse fizic la sediul Aquatim din Lugoj, str. Cuza Vodă nr. 1, de luni până vineri, între orele 08:00 – 15:00.
Pentru detalii suplimentare, clienții pot apela serviciul Call-Center la numărul 0356 914, activ între orele 7:00 – 19:00 (luni – vineri), sau dispeceratul non-stop pentru urgențe.