Acasă Actualitate Ar fi prea frumos sau prea scump pentru noi? Tramvai nou la...

Ar fi prea frumos sau prea scump pentru noi? Tramvai nou la Timișoara

DISTRIBUIȚI

De câteva zile în zona pieței Iosefin, dar și în zona Gării de Nord a fost văzut un tramvai foarte frumos de culoare galbenă și violet. Acesta este un tramvai Autentic nou, proiectat și fabricat de Astra Vagoane Arad, fiind lansat în anul 2016.

Mijlocul de transport în comun nu este dat în folosința cetățenilor timișoreni, fapt dovedit de inscripția „PROBĂ”, dar și de scaunele goale. Tramvaiul este dotat cu aer condiționat, atât în cabina vatmanului, cât și în vagoanele destinate pasagerilor. De asemenea călătorii pot citi cu ușurință informațiile afișate pe ecranele mari și moderne din interiorul vehiculului.

Se estimează că prețul unui astfel de tramvai este cuprins între 1-1,2 milioane de euro. La fel ca și anul trecut, tramvaiul Autentic se află în Timișoara doar pentru probă, datorită faptului că liniile de tramvai din Arad au ecartamentul mai îngust.

 

Comentarii

comentarii