Acasă Cultura Arad Open Air 2019 – o experiență de neuitat timp de trei...

Arad Open Air 2019 – o experiență de neuitat timp de trei zile cu artiști internaționali

DISTRIBUIȚI

Ediția spațială a Arad Open Air 2019 începe în mai puțin de două săptămâni. Trei zile de distracție și muzică bună sunt dedicate tuturor participanților. Din cadrul festivalului nu vor lipsi atmosfera pozitivă și activitățile tematice, dar nici călătoriile muzicale ale ABC Stage.

Va fi  o experiență unică de la început până la final, plină cu experiențe de neuitat. Partener tradiționali ai evenimentului, Scena ABC propune un line-up unic, format din artiști cunoscuți la nivel național și internațional.

Petre Inspirescu, Barac, Andrey Pushkarev, Mihich, Tulbure, Stoik, Timirash și Bread&Butter, VLF, Somesan, Herck sunt certitudinea că și în acest an participanții vor dansa de la apus, până la răsărit.

Ca în fiecare an, ABC revine la Arad Open Air Festival cu o scenă specială, dedicat muzicii electronice, cu artiști care au pus bazele muzicii ro-minimal.

Petre Inspirescu se află în universul muzicii de aproape 20 de ani. DJ-ul și producătorul este îndrăgit datorită mixurilor sale speciale, care spun întotdeauna o poveste. Cu un stil muzical unic, cu influențe deep house și minimal, artistul promite și de data aceasta o noapte de ținut minte.

Unul dintre reprezentanții de bază ai sound-ului house&techno cu specific românesc, Barac este un artist care aduce mereu ceva nou pe scena locală, inovația fiind cu siguranță parte din proiectele sale. Liniile melodice și modul în care își construiește set-urile rămân mereu întipărite în mintea celor din public, cum se va întâmpla și anul acesta la ABC Stage.

Scena ABC AOA 2019 va avea un loc special în mintea și sufletul participanților datorită spectacolului pe care îl oferă, dar și a muzicii pline de emoție. Mihai Moldovan promite o ediție de excepție: ,,Nu va fi o scenă obișnuită. Festivalul acesta este despre autenticitate și distracție, iar scena ABC este pregătită pentru artiști, pentru oamenii ei și pentru nopți de neuitat. Scena ABC va oferi un show total, de la A la Z”, spune Mihai Moldovan, organizator al Scenei ABC.

Artiști precum Ninho, Vali Barbulescu, Dirty Slipers, Vladimir, Grasu XXL, Șatra Benz, R.U.A, Mihai V și Sunet Fin vor da startul distracției celor 3 zile de muzică. 

Grasu XXL, artistul care se află în industria muzicală de la vârsta de 14 ani, vine la Arad Open Air cu multă energie și melodii cu bass puternic. Colaborând cu artiști apreciați la nivel național, rapperul băcăuan a lansat încă de la început albume memorabile.

Sunet Fin sunt o trupă de alternative hip-hop pe care îi recunoști după basul puternic și tobele care răsună la kilometri distanță. Având concerte în toată țara,  trupa se bucură de admirația publicului AOA datorită melodiilor ,,Nostalgie” sau ,,Muzica nu moare” ale căror versuri vor fi fredonate la festival.

Pe scena AOA va urca și Vali Barbulescu, DJ-ul de muzică house și techno,  care a fost numit ,,cel mai bun DJ de radio”, în anul 2010 și pe care fanii îl așteaptă pentru o călătorie muzicală inedită, unde genurile de muzică se îmbină pentru un rezultat spectaculos.

Evenimentul este organizat de Primăria Arad, AOA Events Agency,  Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul de Excelență Arad, cu susținerea Heineken România și Coca Cola.

Comentarii

comentarii