Acasă Actualitate Aradul economic îl plânge pe Remus Tănase, primul președinte al CCIA Arad

Aradul economic îl plânge pe Remus Tănase, primul președinte al CCIA Arad

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad anunță, cu profund regret, trecerea în eternitate a domnului Remus Tănase, primul președinte al instituției și unul dintre pionierii reconstrucției economice locale de după 1990.

Figură emblematică a mediului de afaceri arădean, Remus Tănase a avut un rol esențial în fondarea, în anul 1991, a unei Camere de Comerț moderne, independente și dedicate sprijinirii antreprenorilor locali într-o perioadă de tranziție dificilă pentru economia românească. Viziunea, integritatea și devotamentul său față de dezvoltarea sectorului privat au fost fundamentale pentru consolidarea rolului instituției în viața economică a județului.

„Prin activitatea sa, Remus Tănase a pus bazele unei instituții care astăzi este un partener de încredere pentru mediul de afaceri. Moștenirea sa rămâne vie în valorile și misiunea noastră. Îi vom onora memoria continuând direcția trasată cu aceeași dedicare”, a transmis arh. Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad, în numele întregii echipe.

În aceste momente de adâncă tristețe, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Remus Tănase.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Comentarii

comentarii