Acasă Actualitate Arădenii luptă pentru supravieţuirea târgurilor şi expoziţiilor europene

Arădenii luptă pentru supravieţuirea târgurilor şi expoziţiilor europene

DISTRIBUIȚI

O delegaţie arădeană a fost prezentă la întâlnirea membrilor asociaţiei Centrex – Asociaţia Organizatorilor de Târguri şi Expoziţii din Centrul şi Estul Europe, care s-a desfăşurat la Plovdiv, în Bulgaria.Tema principală a întâlnirii a fost lupta pentru supravieţuire a industriei de târguri şi expoziţii şi a întreprinderilor în circumstanţele economice contemporane. În cadrul dezbaterii s-a analizat viitorul târgurilor şi expoziţiilor până în anul 2020. Cu ocazia acestui eveniment a fost desemnat şi noul preşedinte al asociaţiei Centrex – Jiri Kulis reprezentantul târgului din Brno. Delegaţia arădeană, formată din directorul general Nicolae Groşan, directorul Afacerilor Europene Raluca Păcurariu şi directorul de relaţii externe Andrea Kranowszky Nagy a vizitat Camera de Comerţ din Plovdiv şi centrul Enterprise Europe Network în vederea stabilirii contactului personal şi al schimbului de experienţă, a semnat un contract de parteneriat cu Camera din Plovdiv pentru colaborări în proiecte şi alte acţiuni comune. Cele două camere sunt deja partenere în proiectul GREEN, proiect care are ca obiectiv sprijinirea IMM-urilor în domeniul protecţiei mediului.Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, membră a asociaţiei Centrex, a participat la eveniment alături de organizatorii de târguri şi expoziţii din Brno, Poznan, Budapesta, Kielce, Ceske Budejovice, Kiev şi Plovdiv.

Comentarii

comentarii