Acasă Eveniment Arhiva Tribunalului Timiş – aranjată de femeile de serviciu

Arhiva Tribunalului Timiş – aranjată de femeile de serviciu

DISTRIBUIȚI

Fondul de salarii la Tribunalul Timiş – mai mic cu 15,5% faţă de 2009…
Eduard Smîntînă este preşedintele Tribunalului Timiş încă din anul 2008, atunci când a fost numit la conducerea instituţiei, după ce preşedintele de atunci, Lucian Iuşan, şi-a pierdut viaţa într-un accident grav de maşină. Eduard Smîntînă este originar din Basarabia. El a venit în Timişoara imediat după revoluţia din 1989. Şi-a început activitatea ca judecător, în anul 200. În prezent, este atât preşedinte al Tribunalului Timiş, cât şi judecător. Tânărul preşedinte al Tribunalului Timiş are ambiţii mari pentru anul 2010. Asta chiar dacă instituţia pe care o conduce are dificultăţi mari din punct de vedere financiar.

Sunteţi mulţumit de activitatea judecătorilor de la Tribunalul Timiş, din 2009?

Pot spune că, anul trecut, aceştia au muncit mai mult. Asta chiar dacă ei au avut de instrumentat mai puţine dosare decât în 2008. Spun că au avut mai mult de lucru pentru că mai mulţi judecători au ieşit la pensie, iar dosarele lor au picat pe umerii celor care au rămas. Anul trecut am avut şi o grevă, care a durat aproape o lună şi acest lucru ne-a încetinit puţin activitatea. Oricum, judecătorii cu experienţă s-au descurcat. Însă, în anul 2009 am întâmpinat probleme în redactarea hotărârilor. Pentru că multe dintre grefierele noastre au intrat în concediu de maternitate, iar altele s-au îmbolnăvit. Putem angaja grefieri noi pe perioadă determinată, dar este o procedură foarte complicată. Ba, mai mult, unii grefieri se feresc de noi pentru că salariul este mic, iar volumul de muncă este mare.

Cu ce probleme majore s-a confruntat instituţia pe care o conduceţi, în anul care a trecut?

Am întâmpinat dificultăţi mari financiare în 2009, iar acestea persistă şi în 2010. Anul trecut, am acumulat restanţe mari la plata utilităţilor. Este vorba de 70.000 de lei. În fiecare lună eram ameninţaţi de către Enel că ni se va tăia lumina. Spre bucuria noastră, acest lucru nu s-a întâmplat, dar plătim penalităţi în continuare. Avem probleme şi la arhivă, unde volumul de muncă este mare, iar angajaţii pe care îi avem mai sunt ajutaţi, din când în când, şi de femeile de serviciu. Avem probleme şi la judecătoriile din Făget şi Lugoj, cu acoperişul. La Făget, jandarmii care asigură paza s-au plâns că în încăperea lor plouă şi armamentul din dotare se deteriorează. Iar la Lugoj, din 11 judecători au mai rămas doar 4, majoritatea dintre ei pensionându-se. În aceste condiţii, este greu să îţi desfăşori activitatea.

Cum staţi cu fondul de salarii?

Avem probleme şi cu banii din fondul de salarizare. Acesta s-a diminuat cu 15,5% faţă de anul trecut. Culmea este că, la sfârşitul anului trecut, am primit bani mai mulţi decât la începutul anului 2010. Întâmpinăm şi probleme mai mici: instituţia noastră are un singur şofer. Am primit o maşină nouă, care stă de mai bine de un an în curtea tribunalului, pentru că nu are cine să o conducă. Din când în când, mai împrumutăm câte un şofer de la Curtea de Apel.
   
Aţi avut un proces cu Ministerul Justiţiei, pentru acordarea unor sporuri de pe vremea când activaţi în Penitenciarul de la Timişoara. Ce s-a întâmplat cu acest proces?

Am câştigat procesul, ar trebui să primesc şi o sumă destul de mare de bani. Dar, în momentul de faţă, nu sunt bani pentru a mi se acorda acel spor pe care l-am câştigat în instanţă. Nu am ce să fac, ştiu că ţara noastră trece printr-o criză financiară şi sunt înţelegător. De multe ori, ministerul justiţiei nu ne alocă nicio sumă pentru anumite capitole… Ar fi culmea să îmi dea mie banii câştigaţi în instanţă.

Ce planuri aveţi pentru 2010?

De mai mult timp, dorim să publicăm hotărârile tribunalului pe Internet, dar şi dosarele. Tocmai de aceea am achiziţionat şi aparatura necesară. Însă, pentru acest lucru ne mai trebuie cel puţin 7 persoane, un grefier şi 6 oameni care să se ocupe de scanarea documentelor de la dosar. Acest lucru ar putea fi realizat doar dacă guvernanţii ne vor permite să mai facem angajări în sistem. Dacă nu, la anul, vă voi spune că nu am reuşit să realizez acest proiect, chiar dacă aparatura necesară există deja.

În anul 2008 o persoană a ajuns cu un pistol într-una din sălile tribunalului. Ce măsuri aţi luat pentru a evita astfel de incidente?

Paza în Palatul Dicasterial este asigurată de jandarmerie. Ei au datoria de a-i apăra pe magistraţi. Curtea de Apel din Timişoara are şi un contract cu aceştia. Oricum, ştiu că  după acest nefericit eveniment a fost montat şi un sistem de detectare a metalelor la intrarea în instituţie, tocmai pentru a încerca să prevenim astfel de incidente.

Comentarii

comentarii