Acasă Actualitate Şarlatanul de la ONADO apelează la mila binevoitorilor pe internet

Şarlatanul de la ONADO apelează la mila binevoitorilor pe internet

DISTRIBUIȚI

Timp de 17 ani, de ONADO (Organizaţia Naţională pentru Apărarea Drepturilor Omului) nu au auzit decât cei care au fost păcăliţi de preşedintele acestui ONG. Din anul 1994 şi până în prezent această organizaţie nu a avut nici măcar o pagină de web, un număr de telefon sau vreo trimitere pe Google referitoare la acţiunile sau cazurile pe care acest ONG ar fi trebui să le rezolve. Se închide robinetul

După ce a tras ţeapă după ţeapă, ONADO a intrat şi în atenţia consilierului local PNL Ciprian Bogdan, care a cerut o anchetă la sediul acestei organizaţii. După declanşarea controlului, Dănilă Fodor, preşedintele ONADO, a renunţat de „bunăvoie” la aproximativ 80 de metri pătraţi din spaţiul pe care i l-a alocat Primăria Timişoara şi tot atunci, Fodor s-a gândit că ar fi bine să facă şi o pagină de web pentru a prezenta mai multe garanţii în faţa aleşilor locali din Timişoara. Raportul întocmit de angajaţii municipalităţii va ajunge pe masa consilierilor la plenul consiliului local, care va avea loc luna aceasta. După ce vor studia acest raport, întocmit de Marius Voicu, se va decide dacă contractul pe care municipalitatea îl are cu acest ONG va fi reziliat.

Cere bani oamenilor pe internet

Pentru că ZIUA de Vest i-a încurcat treburile, Dănilă Fodor a adoptat o nouă tactică pentru a înşela lumea. Mai nou, acesta şi-a construit o pagină pe internet, unde cere ajutoare financiare sub formă de donaţie, cuprinse între 2 şi 2.000 de euro. Pe aceeaşi pagină de web, la capitolul cazuri ar fi trebuit să fie prezentate cazurile pe care această organizaţie le-a rezolvat în ultimii 17 ani. Surpriză, însă, la această rubrică nu apare nici măcar un caz rezolvat de ONADO, ci cu totul altceva. Dănilă Fodor le cere celor 12 cititori care au accesat această pagină, până în acest moment, să prezinte abuzuri făcute de reprezentanţii mass-media şi cei ai clerului monahal şi preoţesc. În ediţiile viitoare ale ziarului ZIUA de Vest vor apărea informaţii  care cu certitudine vor duce la anularea contractului de închiriere pe care ONADO îl are cu Primăria Timişoara.
 

Comentarii

comentarii