Acasă Cultura Art Encounters, CAMP Timișoara – lansare Bogdan Gîrbovan, vineri seara. Veniți!

Art Encounters, CAMP Timișoara – lansare Bogdan Gîrbovan, vineri seara. Veniți!

295
DISTRIBUIȚI

Fundația Art Encounters organizează evenimentul de lansare a cărții „Bogdan Gîrbovan. Categorii” în prezența artistului și a criticului de artă Igor Mocanu, vineri, 21 iunie, de la ora 18:00 la sediul Fundației Art Encounters din Timișoara, strada Tache Ionescu nr. 46.

Această monografie face parte programul editorial al Galeriei Posibile din București, axat pe relația dintre fotografie și carte, și parcurge zece proiecte ale artistului, din 2006 până azi, alături de zece texte invitate, scrise de Michele Bressan, Matei Câlția, Svetlana Cârstean, Bogdan Gîrbovan, Nicu Ilfoveanu, Iosif Kiraly, Diana Marincu, Andra Matzal, Igor Mocanu, Dan Perjovschi, Sanda Watt.

Bogdan Gîrbovan (n. 1981) s-a făcut remarcat prin seriile sale de fotografii dezvoltate în timp, urmărind de fiecare dată un subiect de studiu relevant pentru istoria recentă, fie că vorbim despre comunitatea urbană și viața rurală din România, sau ierarhiile sociale și relațiile de putere în instituțiile actuale.

Expoziții (selecție): Viața – Mod de întrebuințare, Bienala Art Encounters, Timișoara (2017); 10/1, Galeria FF – Forum Fotografii, Festivalul de design Łódź (2016, solo); Few Were Happy with their Condition, Gallery 400, Chicago (2016); ESPY Photography Award, Elysium Gallery, Swansea (2014); Bucharest. A Paradoxical City, PHotoEspaña, Museo de la Ciudad, Madrid (2011); Ierarhia Poliției Române, Galeria Posibilă, București (2011, solo); Ne tourne pas la tête!, Institutul Cultural Român din Paris (2010); 10/1, Atelier 35, București (2010, solo); 5@14, Draft One Galeria de Proiecte, București (2009, solo); RO Archive, Futura Gallery / Karlin Studios, Praga (2008).

Igor Mocanu (n. 1984) este critic de artă și curator. În prezent este doctorand la Universitatea Națională de Arte din București, în cadrul Facultății de Istoria și Teoria Artei, cu cercetarea „Avangarda politică. Cealaltă față a avangardei din România în documente sociale, politice și economice (1918-1953)“, coordonată de Prof. Univ. Ruxandra Demetrescu; redactor la Revista ARTA a Uniunii Artiștilor Plastici din România și coordonator de cercetare la Centrul Național al Dansului București.

Galeria Posibilă este o instituție care, de peste 18 ani, susține, produce și expune lucrări de artă, fiind preocupată de felul în care este percepută fotografia la nivelul comunității. Proiect editorial co-finanțat de AFCN. Cartea este distribuită de Editura Trei.

Lansarea cărții la Timișoara face parte din programul Fundației Art Encounters, CAMP – CONTEMPORARY ART MEETING POINT, o platformă de dialog și implicare a publicului în schimbul de cunoaștere mediat de arta contemporană. Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Comentarii

comentarii