Acasă Sport AS „METALUL” Oţelu Roşu în cantonament

AS „METALUL” Oţelu Roşu în cantonament

DISTRIBUIȚI

Componenţii lotului Asociaţiei Sportive „Metalul” Oţelu Roşu se află în aceste zile în cantonament în staţiunea Poiana Mărului.
Fotbaliştii oţelari au revenit la pregătiri în vederea returului de campionat din cadrul Ligii a IV-a începând cu data de 23 ianuarie, sub îndrumarea antrenorilor Emilian Birău şi Aurică Pănescu. În momentul de faţă, un număr de 18 fotbalişti efectuează un stagiu de pregătire centralizată de nouă zile, care înclude câte trei antrenamente zilnice. Noutatea din lot o reprezintă tânărul Cristian Pădeanu, care a revenit de la Clubul Sportiv „Scorilo-Autocatania” Caransebeş.
„Avem, la Poiana Mărului, condiţii deosebite pentru ca echipa să îşi reîncarce bateriile pentru returul campionatului, mulţumim conducerii Administraţiei Locale Oţelu Roşu pentru eforturile de a susţine gruparea”, a menţionat principalul Asociaţiei Sportive „Metalul”, Emilian Birău. La locaţia din staţiunea Poiana Mărului, oţelarii beneficiază de condiţii de masă şi pregătire excelente prin implicarea primăriei şi a consiliului local din urbea de pe râul Bistra care mai susţine şi alte trei secţii sportive, respectiv baschet, volei şi alpinism.
La jumătatea campionatului, gruparea din Valea Bistrei este situată în clasament pe locul al VI-lea, cu un total de 23 de puncte. Obiectivul echipei pentru returul campionatului este creşterea şi promovarea în lot de juniori din oraşul de pe râul Bistra şi împrejurimi în vederea omogenizării unei formaţii capabile se emită pretenţii la promovare în eşalonul superior pe viitor.
Oţelarii vor reveni din cantonament în data de 5 februarie şi vor susţine o serie de jocuri amicale de pregătire.
Startul returului Ligii a IV-a la fotbal se va da în data de 5 martie.

Comentarii

comentarii