De aproximativ 40 de ani se simte în Timişoara un asalt continuu şi vehement al unor întregi cohorte dornice de a parveni cu orice preț pe aceste meleaguri. Şi de cele mai multe ori reuşesc, pentru că sunt înzestrați cu arsenalul şi alchimia interioară potrivită.
Pentru a reuşi în societatea românească de astăzi şi implicit în cea timişoreană, armele lor sunt: tupeul, intriga, impostura, nerespectarea principiilor şi cutumelor sociale, toate asortate cu multă viclenie şi demagogie şi puse în slujba scopului suprem: funcția, şefia, gradul.
Sprijinul logistic este rezolvat de semenii din Bucureşti, iar vehiculele folosite, au fost în trecut PCR, iar în prezent partidele şi instituțiile descentralizate ale statului diriguite, de cele mai multe ori, de oameni care au aceleaşi caracteristici şi care „servesc” şi „aservesc” statul centralizat.
Ei sunt noii „şvabi” din Banat, aşa cum le place unora dintre ei să se autodefinească. Diferența este că aceşti„ noi şvabi” sunt, de cele mai multe ori, valahii noştri, care din păcate nu prea au nimic – 15 –
în comun cu hărnicia, corectitudinea şi spiritul organizatoric al vechilor şvabi. Aceşti noi „şvabi” au schimbat regulile jocului, reguli care de secole erau însuşite şi respectate de timişoreni şi care, respectându-le în continuare, i-au transformat pe aceştia în perdanți pe propriul teren. Astfel, bunul simț a fost înlocuit de tupeu, discreția de cordialitatea guralivă, corectitudinea de şmecherie, respectarea regulilor de spirit de orientare, munca cinstită de carierism. Cu asemenea „calități” şi sprijinul aferent, obiectivele lor au fost atinse, de cele mai multe ori, răsplata a venit prin obținerea unui post „călduț”, de regulă la stat, a unei funcții de conducere etc. Îi veți recunoaşte pe aceşti oameni care „mustesc de atâta competență”, prin instituțiile statului, prin partide, prin alte societăți şi organizații, făcând din funcție țelul suprem, având de cele mai multe ori poziția biciclistului, capul plecat față de şefi şi lovind cu picioarele pe cei din pozițiile inferioare ale organigramei. Evident că un astfel de director, şef sau ce o mai fi el, va promova întotdeauna pe cei asemenea lui, pe cei cu „spirit de orientare”, obişnuiți să linguşească, performanți în intrigi şi simulare, dar buni de gură, gata oricând să argumenteze şi să justifice orice le va cere interesul. Un asemenea individ nu va roşi niciodată, oricât de mare va fi minciuna pe care o va spune, va linguşi şi va „băga şopârle” în cel mai natural mod cu putință, va îmbrăca haina competenței şi profesionalismului, pentru a-şi masca pregătirea precară şi interesul real, va face totul pentru a-şi păstra şi apăra funcția, cariera.
Nu încerca să-l înțelegi, are o alcătuire diferită, comportamentul simulat îl are adânc înrădăcinat în codul său genetic, astfel că într-un anume tip de competiție vei fi mereu pe locul secund. Nu ai nici o şansă să-l schimbi, ar însemna să-i schimbi natura sa adevărată ce are la bază ipocrizia, neseriozitatea şi oportunismul.
Din păcate, asemenea indivizi care, bineînțeles, nu au un singur areal de proveniență, înfrânează şi viciază profund viața profesională şi socială a organizațiilor şi instituțiilor pe care, de multe ori, le conduc prin „valorile” pe care le impun, ca şansă de reuşită, altora.
Soluția ar fi, dragi timişoreni, să-i facem să înțeleagă pe aceşti „noi şvabi” (ştabi) din Timişoara, ce au însemnat cu adevărat şvabii bănățeni şi spiritul lor, spirit care a impregnat acest areal geografic, diferențiindu-l în mod pozitiv față de alte regiuni.
Articol publicat în revista Asociației Culturale ”Stefan cel Mare” de Ilie Vasile Tipa
