Acasă Actualitate Asistenţă gratuită pentru drepturile celor 300.000 de români din Serbia de Nord...

Asistenţă gratuită pentru drepturile celor 300.000 de români din Serbia de Nord Est

DISTRIBUIȚI

Comitetul Drepturilor Omului (CDO) Nigotin, Timoc, Serbia, va înfiinţa Biroul pentru asistenţa juridică a celor 300.000 de etnici româno-vlahi din  Serbia de Nord-Est, dar şi a românilor de la sud de Dunăre. Banii vor veni de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Bucureşti. Duşan Pârvulovici (foto), preşedintele CDO, a precizat că românii vor fi asistaţi gratuit. De asemenea, avocaţii şi specialiştii din cadrul biroului vor face presiuni şi demersuri asupra instituţiilor din Serbia pentru ca să fie respectată legea. În Serbia de Nord-Est, sutele de mii de româno-vlahi trăiesc în cele 200 de sate exclusiv româneşti, dar şi în alte localităţi mai mari, alături de sârbi. Cu toate acestea, ei nu sunt recunoscuţi drept minoritate etnică, de aici toate conflictele şi nemulţumirile. Ei nu au şcoală, mass-media şi biserică în limba română, în afară de Malainiţa şi în vreo două sate din Timoc. Serbia vrea să adere la Uniunea Europeană, iar respectarea drepturilor minorităţilor este una dintre condiţiile impuse de UE.

 

Comentarii

comentarii