Acasă Actualitate Asociația „Acasă în Banat”, acțiune pentru salvarea Morii de la Valeapai, construită...

Asociația „Acasă în Banat”, acțiune pentru salvarea Morii de la Valeapai, construită în 1864 pe râul Pogăniș

DISTRIBUIȚI

Echipa Asociației „Acasă în Banat” și-a unit forțele pentru a salva Moara de la Valeapai, județul Caraș-Severin, construită în 1864 pe râul Pogăniș. În anul 1906 a fost refăcută și a funcționat până la începutul anilor 2000. De atunci a fost abandonată și a început să se degradeze în mod accelerat.

„Împreună cu prietenii de la 123 Form Builder ne-am propus să acționăm pentru a salva Moara de la Valeapai de la distrugere. Mai mult, în urmă cu câteva săptămâni, hoții de fier au intrat în moară și au făcut ravagii, distrugând iremediabil valțuri vechi de peste 100 de ani, instalații și angrenaje unice, totul pentru a extrage cât mai mult metal. Misiunea noastră a fost să oprim distrugerea morii și a o pregăti pentru o nouă viață. Ne-am adunat, cu mic cu mare, peste 40 de voluntari, de toate vârstele și am petrecut o zi minunată în acest loc încărcat de istorie, dar și cu un peisaj extraordinar”, au transmis cei de la „Acasă în Banat”.

A fost nevoie de o curățenie generală, de defrișarea vegetației sălbatice din jurul clădirii, de stabilizarea unor porțiuni aflate în colaps, de blocarea ferestrelor și ușilor sparte, dar mai ales a fost nevoie de voie bună.

„Mulțumim Primăriei pentru sprijinul oferit, mulțumiri bucătarului Octavian Ursulescu și familiei, mulțumiri oamenilor din sat care ne-au omenit cu bucate și turte (gogoși), și ne-au ajutat să o scoatem la capăt cu organizarea”, spun cei de la „Acasă în Banat”.

Comentarii

comentarii